Monthly Archives: martie 2011

Despre cum am format eu Omul Nou in ultimii ani ai comunismului (V)


Partea a V-a: Shock! Shock! Shock!- Aici si NUMAI AICI voi dezvalui in premiera cum m-am ales eu cu calificativul profesional INSUFICIENT in primul an la Scoala de Elita pentru ca NU STIU SA-MI PRETUIESC REZULTATELE PROPRIEI MUNCI, apoi cum m-a scos din belea ZMEOAICA- CEA- BUNA- SI- DESTEAPTA, cand cu BRIGADA DE LA MINISTER si, intr-un final apoteotic al acestui capitol, voi dezvalui cine este UNGUROAICA DRACULUI!!!!! Shock! Shock! Shock!!!!!

Nu e usor sa fii tovarasainvatatoare la Scoala de Elita!!! Dar… nici elev!!!! Ori esti foarte bun, ori NU EXISTI! Sau, cel putin, nu pentru multa vreme…
Ajungem noi cu bune si rele aproape de sfarsitul clasei I. Directorul tot face ce face si tot ne aminteste sa nu trecem in clasa urmatoare elevii care sunt prea in urma fata de „nivelul clasei”. Sa-l ascult? Sa nu-l ascult? Ma fac si eu ca uit ca sunt cea cucapulniciodatasuficient de plecat (maaaare eroare!!!) si – hai sa las si eu doi repetenti.
Si vine toamna. Si ma prezint eu la scoala. Si la scoala mare ancheta de la Inspectorat, ca profesoara de Matematica lasase prea multi corigenti. Si, daca tot erau acolo, au chemat la re-evaluare toti corigentii si –desigur- repetentii scolii. Si ii cheama- desigur- si pe cei doi copii ‚ai mei”. Si iese de aici ca elevii „mei” au fost lasati repetenti cam fara sa fie nevoie- ceva cu cerintele minime de promovare, dar nu scria nicaieri care sunt alea. Internetul si site-ul Ministerului s-au inventat muuuulltt mai tarziu!!!.
In toata agitatia aceea, se mai trezeste si Directorul sa-mi reproseze: „Ei, vezi, Ileano, ce mi-ai facut???” . Eu nu scap ocazia sa-i amintesc, cu –aproximativ- respect cine si ce a zis mai pe aproape de sfarsitul anului scolar. Directorul mediteaza ce mediteaza si, la sedinta de final de ancheta, minune!!! Imi ia apararea!!!! Dar asta nu m-a scutit sa primesc calificativul profesional INSUFICIENT, insotit de o apreciere verbala a Inspectorului : „Ileano, ti-ai dat singura cu barda-n freza, pentru ca NU STII SA-TI PRETUIESTI REZULTATELE PROPRIEI MUNCI!”.
Sar direct la clasa a IV-a, pe la mijlocul lui decembrie 1989. Cu o saptamana inainte de Timisoara, judetul nostru este cuprins in tavalugul oparit al unei brigazi de control de la Minister iar Scoala de Elita este propusa de Inspectorat printre scolile ce sunt inspectate (ca forma de apreciere a valorii, sau ca razbunare???). Directorul ne aduna pe toti sa ne dea placuta veste si ne avertizeaza sa nu facem greseli „nici cat o picatura de ulei intr-o galeata cu apa”, ca brigada vine din alt judet, unde a destituit un profesor de Filozofie care s-a luat in bete cu ei.
Si vine brigada. Pe noi, cei de la a IV-a, ne loveste dublu norocul, pentru ca, fiind clasa de final de ciclu, avem si inspectie la clasa la disciplina Istorie, si teste scrise la Limba romana si Matematica!
Dam noi testele, luam medii-record la fiecare clasa si primim cu drag in sanul nostru membrii brigazii care asista la lectiile de Istorie. Si vine si randul meu. Si eu pregatisem cu copiii inclusiv citate din Tezele din Aprilie (ferice de cine nu stie ce sunt alea!). Si facem noi o demonstratie de cunoastere a lectiei cu Mihai Viteazul de-si exprima Brigada marea satisfactie resimtita. Si zice brigada:”Ei, acum sa discutam cu activul pionieresc (iar o expresie doar pentru cunoscatori!) sa vedem noi daca asa se desfasoara fiecare lectie de istorie si alte intrebari”. Si activul pionieresc se grupeaza organizat in fata Brigazii, cu comandanta de pionieri ZMEOAICA- CEA- BUNA- SI- DESTEAPTA in frunte. (Era o ZMEOAICA precum in poemele alea eroice, ‚Luptati ca niste zmei, copiii mei!!!”) Si intreaba Brigada una- alta, dupa care asa, din senin, intreaba „ce materiale mai folositi voi, dragi pionieri, la orele de istorie?” exact-dar EXACT in momentul acela, dau cu ochii de Tezele din Aprilie, din care uitasem sa-i pun pe copii sa dea citate!!!! Si ma fac verde. ZMEOAICA- CEA- BUNA- SI- DESTEAPTA imi vede disperarea si incepe sa relateze cu foc despre cum am folosit noi respectivele Teze la ora anterioara si ce multe invataturi au tras pionierii din studiul documentului. Eu dau sa rasuflu usurata, dar Brigada zice „Bine, am vazut ca aveti documentul pe masa TOTI, dar altceva voiam eu sa aud. De exemplu, diapozitive folositi???” Auzind eu intebarea, incep sa-mi dau in gand pumni in cap, cum de nu mi-a trecut prin minte sa folosesc diapozitive?! Dar ZMEOAICA- CEA- BUNA- SI- DESTEAPTA nu e desteapta doar pentru ca asa zic eu. Calma de parca vorbea cu ma-sa de desenele animate de la 17.10, zice „Da, folosim si diapozitive, dar mai rar, pentru ca noi economisim energia electrica” !!!!! Eu raman in extaz iar Brigada pleaca sprintara in culmea satisfactiei de indrumare si control.
Ca si ZMEOAICA- CEA- BUNA- SI- DESTEAPTA, toti copiii MEI sunt buni si destepti. De aceea, eu mai schimbam „activul pionieresc„ din timp in timp, pentru a le da ocazia sa invete cum e sa fii conducator. Intamplator, ZMEOAICA- CEA- BUNA- SI- DESTEAPTA era comandanta de detasament in perioada aceea si a avut ocazia sa-si schimbe porecla in renume.
A doua zi dupa Brigada a venit Revolutia si eu am trecut de la tovarasainvatatoare la statutul de Doamna.
Toata lumea de la a IV-a face pregatire in draci la Limba romana si Matematica, pentru ca elevii sa aiba rezultate remarcabile la teste si sa intre la Clase de Elita.
Numai ca eu si copii MEI primim o sarcina de onoare, sa tinem lectia model la Cercul Pedagogic, si anume la disciplina MUZICA. Pentru ca, nu-i asa, au zis colegii de serie, mai trebuie sa mai tina „si altii” activitati. Si, cand s-au uitat pe lista la „si altii”, au gasit doar numele meu.
Noroc ca eu si copiii MEI stiam Muzica, pentru ca ne-a placut intotdeauna sa avem cultura generala si nu sa pompam la Romana si Mate de nebuni.
Si tinem noi lectia model. Singurul moment de panica a fost cand IUBIREALU’LUCEAFARUL a sesizat prezenta discreta a unui musafir mai putin obisnuit: „Doamnaa, un gandacelll…”(deoarece ea de mica a fost Zana Gandaceilor Si A Altor Fiinte Mici). Si arata spre tavanul de un alb imaculat. Si, pe tavan, un gandacel de bucatarie cat o farfurie, pe care am incercat tot restul orei sa-l hipnotizez, sa un cada in capul musafirilor (poate in cautarea proprietarului, ca NOI nu aveam, dovada- reactia plina de sensibilitate a lu’ IUBI’).
Terminam ora si primim mari laude, ca ora a mers ca o ilustrare a manualului de didactica disciplinei. Cu copiii MEI in distributie, eu nu am nicio surpriza –e si normal!
In usoara agitatie a plecarii musafirilor, aud o remarca a cuiva din scoala mea: „Ai vazut, tu, ce lectie frumoasa a tinut UNGUROAICA DRACULUI????”.
………………………………..
Mai vrei? Stai pe faza!

Reclame

Despre cum am format eu Omul Nou in ultimii ani ai comunismului (IV)


Partea a IV-a: In care apare din nou Directorul saracu’, ca personaj exotic in povestea faptelor noastre de arme
Motto:„Acum nu putem nega faptul că prezenţa ameninţării unui duşman comun va
cimenta sentimentul de apartenenţă la grup in orice organizatie umana. O familie (dacă nu este deja grav perturbată) va creşte in coeziunea în faţa adversităţii şi o naţiune nu este niciodată la fel de unită ca în timp de război. Dar, psihologic vorbind, accentul trebuie fie pus în primul rând pe dorinţa de securitate, nu pe ostilitatea în sine.”
Gordon Willard Allport (1897 –1967)

Copilul meu de doi ani jumate il admira la maximum pe Director, pe care pentru un timp il ia drept model in viata. „Cum asa?” –vei intreba. „Un copil de doi ani? Cum ti-ai dat tu seama de asta?” Pai, uite cum. Intr-o zi, tot dim notive de program al cresei, mi-am luat copilul la o sedinta la scoala. La intoarcerea acasa, il vad ca trebaluieste nustiuce cu servieta mea „Diplomat” (cadou primit cand am inceput sa lucrez in invatamant…) . Imi ia agenda, o baga in servieta, se chinuie sa urce servieta pe birou, se catara pe scaun. Dupa toate aceste peripetii, ia o mutrita serioasa, deschide tacticos servieta, scoate agenda, o deschide si se uita roata cu o privire hotarata pe sub sprincenutele incruntate. Simt nevoia sa iau o atitudine respectuoasa si sa ma pregatesc sa iau notite….
Da, Directorul este un om demn de respect. Numai el stie cum face ca sa aiba cea mai ingrijita scoala, cele mai pregatite cadre didactice, cei mai performanti elevi. Nu uit ca el facea toate astea in epoca in care egalitatea insemna sa o ducem toti la fel de rau.
Dar destul cu elegia.
Sa-ti povestesc cum aveau loc asistentele la seria noastra de clase. Stiam toti ca, daca Directorul apare cu Agenda Rosie, inseamna ca i s-a nazarit de asistente la ore. Cand venea la seria noastra, intra pe prima usa: „Ora asta iti fac asistenta”. „Ooffff, tovarasu’director, daca ati sti cat mi-e de rrraau! Inima asta… iar ma supara!” „Bine, vin alta data!”. Ajungea la usa a doua: „Ora asta iti fac asistenta”. „Azi ti-ai gasit? Cand eu trebuie sa scriu raportul la Pionieri, sa centralizez strangerea angajamentului pionieresc, sa vorbesc cu fiecare comandant de detasament pentru activitatea de duminica????? Lasa-ma in pace!!!!” Iese Directorul si nu mai ajunge sa intre pe usa a treia, ca persoana cautata ii sare in fata :”Tovarasu’ director, chiar voiam sa va caut, mamei mele ii este iar foarte rau, tre’ sa plec chiar acum, ma invoiti???” „Bine”- zicea tovarasul Director. Si ajungea la usa mea, intra si se aseza in ultima banca sa-mi faca asistenta, fara sa mai zica nimic. Si copiilor mei li s-a format ca o a doua natura sa aiba asistenta la ore, oricand.
Directorul avea boala sa dea teste cu subiect unic la fiecare serie de clasa, trimestrial (de unde vedem noi alt concept implementat inaite de a se fi inventat). Si, pe undeva prin clasa a treia, ne strange el sa ne organizeze pentru testare si zice : „La clasele unde am banuieli ca invatatorii le sufla elevilor la testare, voi veni sa asist!!!!”. Si ma trezesc la ora respectiva ca imi apare in clasa. „ Pai, cum, tovarasul director, la mine veniti? Eu sunt cea care sufla copiilor???”- intreb eu (ca doar sunt cea cucapulniciodatasuficientdeplecat). El imi raspunde ceva de genul „nu te intereseaza pe tine ce cred eu, ca fac cum vreau si daca vreau te pot da afara oricand, ca esti o amarata de suplinitoare!”. Din vorba in vorba, imi sare tandara- da’ rau de tot! „Stiti ceva, copii? Ia strangeti voi foile si scoateti Desenul, ca ora asta avem in orar Desenul, nu Matematica si nu este regulamentar sa schimbam orarul! ” Si copiii MEI se executa imediat si scot desenul. „Ileano, ai innebunit???” zice directorul. In fine, dupa negocieri dure, ma induplec eu si le zic copiilor MEI sa ia foile si sa scrie la test, ca sa nu mai pierdem timpul alta data. Copiii MEI se apuca de lucru calmi si dau testul cu bine . Dupa ora, sigur ca Directorul ma convoaca la cabinet. Eu iau catalogul, cobor la el si ii zic: „Tovarase Director, deoarece m-am saturat PANA PESTE CAPUL MEU de amenintarea ca ma dati afara daca nu inghit tot-tot, m-am decis sa va anunt ca DE MAINE NU MAI VIN LA SERVICIU !!!! Va rog sa verificati si sa preluati catalogul si sa anuntati Inspectoratul sa va trimita om, ca eu ma duc acasa sa ma odihnesc, ca mi-a ajuns!!!!”
Il las sa proceseze informatia si plec acasa. Unde, dupa ce ma calmez, realizez cam ce am facut… Ei, asta e! Intotdeauna mi-am asumat faptele, ce o fi, o fi!
A doua zi ma prezint la scoala ca de obicei. Exact cand suna de ora 8, Directorul deschide usa clasei si intreaba cu o voce de tunet: „Ai venit?????”- eu raspund tot rastit ( ca doar sunt cea cucapulniciodatasuficientdeplecat) : ” Am venit!!!!” „Bine!!!!!!!” racneste el . Si de atunci niciunul dintre noi a mai pomenit de intamplarea asta niciodata.
Prin clasa a patra, participam si noi la o excursie a intregii scoli, cu nu-mai-stiu-ce-ocazie. Ajungem noi in statiunea unde suntem cazati, eu stau in fruntea sirului de copii din clasa mea. Directorul vine la copilul de la coada sirului si ii zice: „Uai, veniti dupa mine!” Copilul se uita cu ochisorii lui candizi (Doamne, ce ochisori mai aveau, toata curatenia si frumusetea Lumii izvora din ei!) – se uita la Director, se uita la mine ca nu ma misc si ramane pe loc. Directorul merge spre hotel in pasi de atlet, convins ca noi il urmam, ajunge la Receptie si, cand isi intoarce capul, vede ca nu e nimeni in spatele lui. Vine inapoi scaparand scantei din calcaie si se ia de noi ca l-am facut sa piarda timpul. Investighez eu incidentul si il lamuresc: „Tovarasu’ Director, copiii MEI au venit aici CU MINE si cea care raspunde de soarta lor sunt EU. Asa ca, daca vreti ca ei sa faca ceva, trebuie sa vorbiti mai intai CU MINE!”
Directorul mi-a insuflat dorinta de a fi un invatator BUN.
Directorul mi-a indrumat activitatea, dandu-mi sfaturi nepretuite pentru imbunatatirea metodelor de lucru la clasa. Directorul mi-a aratat ca mai bine ii inveti pe elevi mai putine lucruri, dar corecte din punct de vedere stiintific, decat multe si gresite. Din zece porunci date de Director in scoala aia, noua si jumatate erau indeplinite de mine. Dar am strans in cei patru ani experienta, cat sa ma ajute pe tot restul activitatii.
De la Director am invatat ca omul este supus greselii, ca numai cine nu munceste nu greseste- dar ca, aceluia care a gresit, trebuie sa-i dai ocazia sa se indrepte.
Pentru ca Directorul, dupa cum am mai spus, este un om de la care am INVATAT. Si, pentru copilul meu, a fost unul dintre modelele in viata.
Cred ca va urma.

Despre cum am format eu Omul Nou in ultimii ani ai comunismului (III)


Partea a III-a: Despre ASTIACHIARMAASCULTACESPUN, OMULNOUCULEGEFIRMITURILEDEPEJOSCUDEGETELELE, MAREAFAMILIE, SFINTIINOSTRIBUNICI si CANDSI-AFRACTURATCOPILULMEUFEMURUL,cu un mic detour prin sistemul de sanatate: „CAREBAIETEL???”;
Nu, nu e prima data cand am de a face cu sedintele cu parintii sau cu discutiile individuale pe care trebuia sa le port cu acestia. Ba pot sa spun ca, in sase ani de lucru in invatamant, avusesem deja patru contexte diferite in care ma exersasem.
Dar e pentru prima data cand, analizand rezultatele obtinute in urma acestor intalniri, constat cu perplexitate ca ASTIACHIARMAASCULTACESPUN!!!
Pentru ca eu exprim solicitarea, pocnesc din degete si solicitarea mea este indeplinita! Pentru ca reusim impreuna sa aducem, dupa puterea noastra, putina culoare si lumina in sala noastra de clasa, care e acum ca o oaza intr-o lume cenusie si sordida.
Pentru ca ASTIA nu tin cont ca au si ei servicii de luni pana duminica si iar de la capat si isi gasesc timp sa fie langa copiii lor si langa mine de fiecare data cand e ceva de facut.
Pentru ca ASTIA, care au fiecare sarcini si responsabilitati ingrozitor de apasatoare in numele construirii societatiisocialistemultilateraldezvoltate, isi gasesc timpul si puterea sa mai vina si la scoala pentru a face curatenie in clasa, inclusiv pentru a bate cei circa 70 metri patrati de mocheta de sub bancile copiilor (pentru ca aceasta sarcina nu este trecuta in fisa postului femeii de serviciu; ea trebuie doar sa mature, dar la noi nu are altceva de facut decat sa deschida usa si sa constate zilnic faptul ca OMULNOUCULEGEFIRMITURILEDEPEJOSCUDEGETELELE si goleste cosul de gunoi in sacul de la baie).
Pentru ca ASTIA se dau de trei ori peste cap si le procura copiilor tot ce le cer, ei stiu de unde, ca doar toata lumea stie ce goale sunt magazinele.
Pentru ca ASTIA, care de regula ma surclaseaza prin nivelul studiilor, etc, ASTIACHIARMAASCULTACESPUN si invata de la desteapta de mine cum sa-si ajute copiii la lectii vorbindu-le pe „limba scolareasca”.
Si uite asa, zi de zi, pas cu pas, fara sa stim cand si cum, devenim MAREAFAMILIE, in care copiii sunt responsabilitatea tuturor- si nimeni nu trece nepasator, daca unul dintre copii are o problema.
In MAREAFAMILIE, noi construim societateasocialistamultilateraldezvoltata si formam OMULNOU in felul nostru propriu, actionand ca o comunitate de invatare, cu mult inainte de a se fi importat conceptul.
In MAREAFAMILIE, nu conteaza cine indeplineste sarcinile, atata timp cat scopul este indeplinit si copiilor li se ofera sprijinul de care au nevoie.
In marea familie, SFINTIINOSTRIBUNICI sunt bunicii tuturor copiilor si nu ne lasa niciodata la greu. Si nu se plang niciodata, ca doar sunt SFINTIINOSTRIBUNICI.
Si au rabdare uriasa cu noi, astia, ca si eu am nevoie de SFINTIINOSTRIBUNICI, ca sa-si faca timp ma asculte, ca sa ma sfatuiasca una-alta si chiar ca sa ma dojeneasca atunci cand depasesc limitele cu aroganta si incapatanarea mea de atotstiutoare, careia nimeni nu-i gaseste leacul: „Tovarasa invatatoare, nu stiti cat e de greu sa ai copil la scoala!” „Ba stiu, cum sa nu stiu?!” „Nu-nu, veti sti abia cand veti avea si dumneavoastra copil la scoala!” Si asa a fost!
In marea familie, SFINTIINOSTRIBUNICI fac de serviciu la tovarasainvatatoare acasa, pentru ca baietelul ei de doi ani jumate si-a fracturat piciorul la cresa si e in ghips pana la subsuori si trebuie sa stea cineva cu el cat tovarasainvatatoare e la scoala. Pentru ca, in societateasocialistamultilateraldezvoltata, oameniimuncii nu au voie sa lipseasca de la „servici” , decat daca crapadraculuisausuntincoma. Si eu, in prostia mea, iau de bun sloganul si imi sacrific copilul pe altarul societatiisocialistemultilateraldezvoltate si nu imi iau concediu medical, pentru ca dupa aceea trebuie sa daunotaexplicativa si sa particip la sedinta in care mi se aduc critici. Nu, multumesc.
In ziua CANDSI-AFRACTURATCOPILULMEUFEMURUL, eram la scoala. Ma duc eu la pranz sa duc catalogul la secretariat si Secretara imi zice intr-o doara:”Vezi ca au sunat pe la 10 de ca cresa lu’fecioru-tu, au zis ca si-a rupt un picior, sau ceva…”.
Nu pot povesti cum am ajuns la cresa, ca nu stiu. Acolo, tovarasele imi fac un scandal monstru ca sunt o mama iresponsabila si ca nu am venit imediat sa ma ocup de internarea lui si ca au trebuit ele sa se ocupe de asta in locul meu. In graba de a ajunge mai repede langa copilul meu, nu mai stau sa aflu cum si-a fracturat copilul meu piciorul. Si n-am aflat niciodata adevarul.
Acum urmeaza un detour prin sistemul sanitar.
Ajung eu la spital. Toata lumea se uita urat la mama asta denaturata. O asistenta imi arata scarbita usa in spatele careia este copilulmeu. Si constat ca puiul meu este in spatele usii LA PROPRIU! Are patul asezat in asa fel, incat usa se izbeste de el la fiecare deschidere, provocandu-i dureri inspaimantatoare. O „mama” internata in acelasi salon tocmai urla la el sa nu mai tipe de durere, ca il bate. Cind ma vede, copilul meu incearca sa rosteasca: „mama!” dar nu are glas. Copilul meu si-a pierdut darul vorbirii. Ajunge imediat si varulutata care sta aproape de spital. A adus damigenele abia sosite de la tara si le-a distribuit si acum avem, eu si copilumeucareamutitdespaima, rezerva noastra. De a doua zi, dupa ce i se pune ghipsul, incep demutizarea. Vine seara si mi se aduce in rezerva un copilas de la Casa Copilului, cam de aceeasi varsta si cu acelasi tip de aparat ghipsat ca si al copilului meu. Era la termen si trebuia sa i se scoata ghipsul. In afara de mine, ca eram cu el in aceeasi incapere, au mai trecut pe la el femeile care aduceau mancarea. In ziua in care ne-am externat, ii zic asistentei care-mi scria biletul de iesire ca baietelul celalalt a ramas singur in rezerva. Cu o privire buimaca, asistenta ma intreaba: „CAREBAIETEL????”
Am terminat si cu detourul asta.
Si ma intorc la tema zilei.
DRAGII MEI, VOI, ASTIACARECHIARM-ATIASCULTATCESPUN, SFINTIINOSTRIBUNICI SI TOTI CEI CARE NE-ATI AJUTAT SA SCAPAM CU BINE DIN TOATE, EU, CEA CUCAPULNICIODATASUFICIENT DEPLECAT, MA INCHIN PANA LA PAMANT IN FATA VOASTRA, PENTRU CA DE LA VOI AM INVATAT CUM TREBUIE SA NE PESE DE COPIII NOSTRI!
Foarte probabil ca va urma.

Despre cum am format eu Omul Nou in ultimii ani ai comunismului (II)


Partea a II-a- Despre clasa I: CEMAFACEUCUEIACUM, TOTIODATA, UNDELUCREAZAMA-TA si alte dealuri abrupte
Buuun! Deci am colectiv de elevi cu neamurile aferente. Care neamuri ma cam depasesc la varsta, nivel de studii, statut socioprofesional, experienta de viata si lista poate continua. Plus nemultumirea ca nu au intrat in clasa la care sperau.
Paranteza: intamplator am acum un coleg care trebuia pe atunci sa aiba copilul la mine in clasa dar pana la urma s-a „invartit” sa-l mute in Clasa Grozava a Scolii de Elita. Acum cateva luni mi-a destainuit ca acum regreta. E problema lui. Inchid paranteza.
Plus ostilitatea aproape nemascata a colegilor de cancelarie, care nu pot intelege in ce fel o mucoasa de douazecisicevadeanifarapilesicuuncopildecrescut a ajuns sa aiba onoarea de a lucra cu ei, la Scoala de Elita.
Trag linie si adun: CEMAFACEUCUEIACUM????
In nemernicia mea, cea cu capulniciodatasuficientdeplecat, am aroganta sa-mi inchipui ca o voi scoate la capat.
Sa cer sfaturi de la colegii de serie este exclus. Principala strategie e sa fur din meserie (ei, nah, mai versific si eu, ce daca???) .
Si aud eu o metoda de abordare pe care o si aplic: TOTIODATA! Daca trebuie sa deschidem cartea sau caietul, o facem TOTIODATA! Daca facem doua bastonase, le facem TOTIODATA! Daca trebuie sa calculam 2+2, scriem si punem rezultatul TOTIODATA! Si tot asa, pana toata clasa ajunge la unison, de sa auzi sunetul sferelor. Doar ideea este ca suntem toti la fel, nu? Partea buna este ca in acest fel reusesc sa gestionez activitatea cu toti cei 39 de elevi (si numarul lor e in crestere!) .
Dupa cateva zile de scoala, vine Directorul sa vada ce si cum. „Uai, aveti toti uniforme? Da, vad ca aveti! Sunteti toti prezenti? Ileano, ai absenti? ” Eu: „Nu.” El „Bini. Da’ cu aista din prima banca, ce-i? Di ci nu s-o tuns? (si arata spre un baietel mititel, brunetel foc, cu un par negru-negru de vreo 4 centimetri) Uai, ci-i cu paru ista? Ma-ta nu stii sa ti tunda? Undi lucreaza ma-ta?” Copilul (intr-o limba literara de invidiat):”La Politehnica” Directorul: „Si ci faci ea acolo?” Copilul: „E laboranta” Directorul (de data asta cu o voce de catifea): „Si taticu`, undi lucreaza?” Copilul (cu modestie): „E conferentiar universitar, tot la Politehnica” Directorul (cu un zambet si o fata de Rostogan): „Puisor, te rog sa spui acasa, cand au ei timp. Poate te tund oleaca mai scurt!” Si pleaca. Si eu raman cu intrebarea: daca parintii copilului ar fi fost angajati ca portar si femeie de serviciu la Politehnica, ce ton ar fi folosit Directorul?
Dar nu pot sa nu-l iert pe Director. Probabil este unul dintre oamenii care au militat cel mai mult pentru conditii de invatare si afirmare pentru elevii lui, intr-o perioada a nivelarii personalitatii tinerei generatii cu buldozerul, el avand in acest sens un rol in lupta de salvare a generatiilor.
Tot Directorul ne-a ambitionat sa realizam si noi lucruri pe care le faceau alte clase: infrumusetarea si dotarea salii de clasa („Ileano, se nu te lasi! Sa vorbesti cu parintii, ca EU te sustin!”), implicarea in tot soiul de activitati, stabilirea unor standarde inalte in invatare.
Poate era un despot. Poate am suferit si am plans din cauza modului in care ma exploata. Dar cred ca este unul dintre cei de la care am INVATAT.
Va urma.

Despre cum am format eu Omul Nou in ultimii ani ai comunismului (I)


Partea I: Despre cum am inceput eu sa educ ultima mea promotie de Oameni Noi
(Nota: Orice asemanare cu situatii din era post-revolutionara este cutremuratoare)
„Educarea gustului artistic, a sensibilitatii estetice a elevilor contribuie la formarea omului nou, care va cultiva relatii bazate pe sentimente umane, pe principii de etica, estetica si echitate la locul de munca.”
Nu, nu e un citat din vreo lucrare de acum douazeci si ceva de ani!
E dintr-o prezentare mult prea actuala ca sa nu ma faca sa ma infior! Cineva, dupa atatia ani, inca mai are manierismele verbale caracteristice acelei perioade! Si pune aceste vorbe intr-un context presupus contemporan, presupus educational!
Mai intai expresia ma zgarie pe retina, apoi imi da ocazia de introspectie: „Bine-bine, critici tu pe altii, dar tuu… tu ce faceai, mai ales in ultimii ani ai comunismului?”
Pai, ce sa fac si eu??? Educam Omul Nou!
In ultimii ani de comunism eram o biata invatatoare suplinitoare, cu un copil de crescut, aflata la dispozitia ( sau indispozitia) inpectorilor si directorilor de scoli, umbland cu capul aproximativ plecat, in fiecare toamna, in cautarea unui post pentru inca un an, inca un an, inca un an….
Si mai vine o toamna, si iar in deal la inspectorat… De data asta ma duce Directoarea, nervoasa pe Inspector ca pe mine m-a scos si m-a inlocuit cu alta (ca doar pila nu s-a inventat acum). Si Directoarea da un pumn in masa Inspectorului si zice: „Sa-i dai un post BUN, ca fata a MUNCIT!” Si Inspectorul ma trimite la „Scoala De Elita” , unde e puhoi de copii la clasa I si e nevoie de cineva care vrea sa MUNCEASCA!
„Ei, dah, -zic eu in gandul meu- cred ca exact de mine ii arde Directorului, de o mucoasa de douazecisicevadeanifarapilesicuuncopildecrescut! Dar, hai sa ma prezint acolo, sa zica Directorul ca nu ma primeste si sa vin inapoi la Inspector ca sa imi dea un post UNDEVA.”
Si ajung eu la Directorul Scolii de Elita si ma prezint si directorul zice: „Vezi, ca eu am cerut de la Inspector sa-mi trimita un om care MUNCESTE! Tu crezi ca esti in stare sa MUNCESTI????” Eu, cu capul aproape plecat, in raspund: „Da.”
Si incep sa MUNCESC. Cu copilul tinandu-se de fusta mea- la propriu-pentru ca la cresa inca nu e program. Inscrieri la clasa I, testari, cereri, dosare.
Sedinta de formare a claselor. Directorul ne pune la rand in functie de vechime si faima iar eu sunt a patra din patru-desigur. Directorul rosteste pe rand numele copiilor si ne intreaba in ordinea de pe tricou: „Il vrei tu? Il vrei tu? Il vrei tu?” Daca numele nu este pe lista de preferinte a vreunuia dintre cei trei dinaintea mea, Directorul zice pe un ton neutru: „Ia-l tu, Ileano”-ca asta e numele cu care m-au cadorisit. Copiii erau admisi sau respinsi de cei trei dupa criterii cum ar fi „sa am si eu o coafeza” sau „pentru ca nu am pe nimeni la Alimentara”. In cazul meu, imi era indiferent, ca oricum nu credeam ca voi ramane la Scoala de Elita prea multe zile dupa 15 septembrie. Ca o compensatie pentru intelegerea de care am dat dovada si ca gest democratic, mi se aloca litera A in seria claselor I.
Si se face 15 septembrie. Si vin parintii emotionati cu copiii si florile de rigoare. Si, pentru ca am litera A, incep sa-mi strig lista. Din vreo 40 de copii, doar trei intra in clasa. Eu nu am nicio surpriza, dar, cu capul aproape plecat, le spun celor care nu au intrat sa se gandeasca, pentru ca eu plec la Inspector si imi da alt loc de munca, dar ei nu vor avea unde duce copiii in prima zi de scoala.
Intre timp, colegii de serie si-au strigat si ei listele, au intrat in clasa, „Atentie, se inchid usile!” si, dupa unele codeli, exclamatii de mirare, incercari zadarnice de a mai gasi o batista de loc in clasa la care sperau sa ajunga, incet-incet a intrat si gasca mea in clasa.
Si uite asa, cu suspine si regrete, cu indoiala si revolta, am inceput noi: o invatatoare de douazecisicevadeanifarapilesicuuncopildecrescutsicucapulniciodatasuficientdeplecat, o mare de parinti, bunici, fratiori, surioare, unchi, matusi, vecine si prieteni de familie, sa insotim in calatoria fantastica a claselor primare pe cei (in total in cei 4 ani) 49 de copii. Pentru ca, vorba chinezului, ai nevoie de un sat intreg pentru a educa un copil.
Numai ca trebuia ca fiecare dintre acesti copii sa devina Omul Nou
Va urma.

Din ce motive ii mai reclama profesorii pe directori…


Azi a avut loc intr-o oarecare scoala din Romania un consiliu profesoral extraordinar!!!
Si extraordinar este un atribut care se potriveste la fix cu subiectul!
Dom’derector este ras-ras-ras-reclamat ca ar face niste actiuni care seamana mai mult cu un scenariu comedie Sf pentru copiii creduli.
Dar autoritatile sesizate trebuie sa ancheteze cazul si sa dea raspuns la reclamatie. Iata unul dintre motivele pentru care am cam compatimit soarta celor care au functii si responsabilitati de control.
A fost semnificativa reactia „auditoriului” la citirea respectivei reclamatii: 88%au ramas cu gura cascata de nu au mai putut zice nimic, 2%au ras de si-au luxat mandibulele, 3% si-au dat cu parerea neautorizata, 2%si-au dat cu parerea avizata in domeniu, 3%si-au pastrat seriozitatea (oameni cu functii) 1% a tacut ca era reclamantul si 1% n-a avut nicio reactie pentru ca era absent motivat.
Ma gandeam sa lansez un sondaj de opinie, de genul:
Din ce cauza a facut colegul/a nostru/a reclamatia pe motivul respectiv ?
a) examenul psihologic anual nu a fost relevant;
b) examenul psihologic anual a fost relevant, dar a sarit sindicatul si (l-) a salvat(-o);
c) examenul psihologic anual a fost relevant, nu a sarit sindicatul si nu (l-) a salvat(-o) dar el/ea a zis ma doare-n cot de testarea voastra!
d) examenul psihologic anual a fost asa-si-asa, iar el/ea are ceva contra directorului ca-i vrea functia;
e) examenul psihologic anual si statutul de derector (al derectorului) nu au nicio legatura cu – si anume- reclamatia, el/ea a reclamat pentru ca ashea au vrut mushkii lui/ei;

…dar m-am razgandit…
Spre deosebire de el/ea, imi pot gasi preocupari de timp liber mai vesele decat sa am grija altora, chiar daca este vorba de el/ea.
Si-mi amintesc in final o vorba a mamei:
Fereste, Doamne, pe toata lumea! Si fereste-ma si pe mine!

Rostul meu in viata


Daca i-am asculta pe intelepti…


„Persoana care se pune pe el în mâinile altcuiva pentru a fi educat oferă cel mai mare sacrificiu posibil, şi anume pe sine. El sau ea are, prin urmare, dreptul de a cere profesorului său să-i fie returnat sinele. Într-adevăr, această condiţie de aparentă auto- renunţare este pentru ca el sau ea să devină mai puternic, astfel încât să-şi poată trăi destinul său original si natural, să aiba libertatea de a face alegeri mai sigure şi mai fericite. Astfel, educatia ar trebui să ofere pur şi simplu indrumare fiintei umane, pentru a gasi drumul inapoi la natura sa adevarata, care, la rândul său, este relevata doar de educaţie. Educaţia este revelaţia iubirii Creatorului divin pentru rasa umană. Numai Creatorul ne poate învăţa cu adevărat -şi adevărata educaţie nu este nimic altceva decat eliberare. Sunt mai multe in joc aici decat in viata pământeasca şi existenţa de rutină, mai mult decât o simplă proprietate, este vorba de libertate şi onoare.”
Paul Troxler Vital (1780 – 1866)
(medic, politician şi filosof elvetian)

Combaterea violentei la copii???


Sunt parinti care isi bat copiii pana ii baga in spital.
Sunt elevi de diferite varste care se agreseaza intr-un mod greu de inteles.
Sunt institutii in care copiiilor indisciplinati li se aplica o serie de corectii revoltatoare.
Aflam zilnic despre asemenea fapte pe care orice om normal le dezaproba.
Pe de alta parte, sunt cazuri de copii care sunt atat de greu de stapanit, incat posibilitatea de gestionare a situatiei de catre adulti este o MISIUNE IMPOSIBILA.
De ce apar tot mai des asemenea situatii???
Pai, sa vedem…
 Parintii sunt din ce in ce mai preocupati de ziua de maine sau pur si simplu lipsesc din viata copiilor. Copiii devin instabili sub aspect emotional, irascibili, depresivi….
 Angajatii care se ocupa intr-un fel sau altul de copii sunt si ei tracasati de tot felul de factori. Pe de alta parte, este clar ca nu sunt pregatiti sa faca fata acestor probleme. Ofertele de formare /perfectionare profesionala fie sunt prea scumpe, fie nu exista. Problemele si nevoile copiilor nu sunt suficient de bine gestionate si apar consecintele…
 Societatea de consum aduce un intreg cortegiu de consecinte asupra copiilor, de la diferentele legate de bunurile pe care parintii le pot achizitiona (si de aici discutii in contradictoriu, de pilda pe tema „Cu sau fara uniforme scolare”) pana la tulburarile determinate de consumul unor produse alimentare (sau nu) care dauneaza grav inclusiv echilibrului sistemului nervos.
 Specialistii sunt si ei oarecum depasiti de situatie, fie pentru ca sunt foarte putini, fie pentru ca se raliaza unor curente si mode ale zilei (vezi diagnosticarea cu ADHD, nediferentiata si neincadrata ca afectiune distincta sau ca simptome in cadrul altor diagnostice). Copiii nu sunt diagnosticati corect/complet iar consecinta este ca nu beneficiaza de tratamentul si/sau terapiile necesare
 Legile de ieri nu mai sunt valabile maine iar metodologiile de aplicare sunt atat de ambigue incat de la o institutie la alta sau cel putin de la un judet la altul aplicarea lor este clar diferita.
Mai pot fi enuntate multe cauze, dar cu solutiile e mai greu.
Se fac in scoli planuri de actiune pentru combaterea violente.
Se finanteaza proiecte pentru formarea personalului pe aceeasi tema.
Se intocmesc tabele si rapoarte.
Dar nu se prea pune intrebarea:
Cine este abilitat din punct de vedere legal, regulamentar, metodologic, etc. etc. sa se ocupe de problema violentei copiilor????
De fapt si de drept, asa-numitele solutii pe care le-am mentionat mai sus sunt pur administrative!
Problema violentei la copii face obiectul activitatii de TERAPIE COMPORTAMENTALA. Asta inseamna ca, in urma diagnosticarii incadrul echipei de specialisti si a stabilirii cauzelor, copilul ar trebui sa beneficieze, dupa caz, de terapie medicamentoasa si de terapie psihologica specifica.
Dar cine are dreptul, cine este abilitat sa aplice terapie comportametala?
Stiu ca NU este rolul cadrelor didactice de predare, nici al logopedului, nici al profesorului de sprijin si nici macar al „consilierului scolar”(al psihologului scolii)- daca acestia nu sunt atestati de Colegiul psihologilor si daca nu au specializare pe Terapie comportamentala.
Intr-o lume ideala, acestia pot doar sa aplice in activitatea lor masurile si strategiile recomandate de un manager de caz abilitat.
De ce refuza cadrele didactice sa primeasca in clase copii cu ADHD, sau cu autism, sau cu tulburare de opozitie, sau…?
Poate ar fi mai corect sa le respectam onestitatea pentru ca recunosc faptul ca NU AU COMPETENTELE sa se ocupe de asemenea cazuri, mai ales stiind ca nu au sprijinul specializat necesar. Mai bine asa, decat sa actioneze gresit!
Primum non nocere!
In conditiile in care procedurile de abordare pentru asemenea cazuri nu sunt nici pe departe structurate stiintific, asteptarile (ale mele, cel putin) in schimbarea situatiei sunt foarte mici.
Combaterea violentei la copii?
Despre ce vorbim?!

Fara Columbeanu nu se poate!


Of-of-of!

hai si eu cu Columbeanu!

Io-te cine o da in gat pe Monica! Maica-sa!

Si sa ma mai mir de Monica? ce model de relatie mama-fiica a avut? Unde era mama cand Monica era expusa la riscuri ingrozitoare, de a salvat-o Iri??? Mama, ultimul nostru zid de aparare???

Din aceasta nu invatam nimic. Doar recapitulam:

Cu ce mana dai, cu aia primesti.

Aschia nu sare departe de trunchi.

Sangele apa nu se face.

etc…