Daily Archives: 19/03/2011

Daca i-am asculta pe intelepti…


„Persoana care se pune pe el în mâinile altcuiva pentru a fi educat oferă cel mai mare sacrificiu posibil, şi anume pe sine. El sau ea are, prin urmare, dreptul de a cere profesorului său să-i fie returnat sinele. Într-adevăr, această condiţie de aparentă auto- renunţare este pentru ca el sau ea să devină mai puternic, astfel încât să-şi poată trăi destinul său original si natural, să aiba libertatea de a face alegeri mai sigure şi mai fericite. Astfel, educatia ar trebui să ofere pur şi simplu indrumare fiintei umane, pentru a gasi drumul inapoi la natura sa adevarata, care, la rândul său, este relevata doar de educaţie. Educaţia este revelaţia iubirii Creatorului divin pentru rasa umană. Numai Creatorul ne poate învăţa cu adevărat -şi adevărata educaţie nu este nimic altceva decat eliberare. Sunt mai multe in joc aici decat in viata pământeasca şi existenţa de rutină, mai mult decât o simplă proprietate, este vorba de libertate şi onoare.”
Paul Troxler Vital (1780 – 1866)
(medic, politician şi filosof elvetian)

Reclame

Combaterea violentei la copii???


Sunt parinti care isi bat copiii pana ii baga in spital.
Sunt elevi de diferite varste care se agreseaza intr-un mod greu de inteles.
Sunt institutii in care copiiilor indisciplinati li se aplica o serie de corectii revoltatoare.
Aflam zilnic despre asemenea fapte pe care orice om normal le dezaproba.
Pe de alta parte, sunt cazuri de copii care sunt atat de greu de stapanit, incat posibilitatea de gestionare a situatiei de catre adulti este o MISIUNE IMPOSIBILA.
De ce apar tot mai des asemenea situatii???
Pai, sa vedem…
 Parintii sunt din ce in ce mai preocupati de ziua de maine sau pur si simplu lipsesc din viata copiilor. Copiii devin instabili sub aspect emotional, irascibili, depresivi….
 Angajatii care se ocupa intr-un fel sau altul de copii sunt si ei tracasati de tot felul de factori. Pe de alta parte, este clar ca nu sunt pregatiti sa faca fata acestor probleme. Ofertele de formare /perfectionare profesionala fie sunt prea scumpe, fie nu exista. Problemele si nevoile copiilor nu sunt suficient de bine gestionate si apar consecintele…
 Societatea de consum aduce un intreg cortegiu de consecinte asupra copiilor, de la diferentele legate de bunurile pe care parintii le pot achizitiona (si de aici discutii in contradictoriu, de pilda pe tema „Cu sau fara uniforme scolare”) pana la tulburarile determinate de consumul unor produse alimentare (sau nu) care dauneaza grav inclusiv echilibrului sistemului nervos.
 Specialistii sunt si ei oarecum depasiti de situatie, fie pentru ca sunt foarte putini, fie pentru ca se raliaza unor curente si mode ale zilei (vezi diagnosticarea cu ADHD, nediferentiata si neincadrata ca afectiune distincta sau ca simptome in cadrul altor diagnostice). Copiii nu sunt diagnosticati corect/complet iar consecinta este ca nu beneficiaza de tratamentul si/sau terapiile necesare
 Legile de ieri nu mai sunt valabile maine iar metodologiile de aplicare sunt atat de ambigue incat de la o institutie la alta sau cel putin de la un judet la altul aplicarea lor este clar diferita.
Mai pot fi enuntate multe cauze, dar cu solutiile e mai greu.
Se fac in scoli planuri de actiune pentru combaterea violente.
Se finanteaza proiecte pentru formarea personalului pe aceeasi tema.
Se intocmesc tabele si rapoarte.
Dar nu se prea pune intrebarea:
Cine este abilitat din punct de vedere legal, regulamentar, metodologic, etc. etc. sa se ocupe de problema violentei copiilor????
De fapt si de drept, asa-numitele solutii pe care le-am mentionat mai sus sunt pur administrative!
Problema violentei la copii face obiectul activitatii de TERAPIE COMPORTAMENTALA. Asta inseamna ca, in urma diagnosticarii incadrul echipei de specialisti si a stabilirii cauzelor, copilul ar trebui sa beneficieze, dupa caz, de terapie medicamentoasa si de terapie psihologica specifica.
Dar cine are dreptul, cine este abilitat sa aplice terapie comportametala?
Stiu ca NU este rolul cadrelor didactice de predare, nici al logopedului, nici al profesorului de sprijin si nici macar al „consilierului scolar”(al psihologului scolii)- daca acestia nu sunt atestati de Colegiul psihologilor si daca nu au specializare pe Terapie comportamentala.
Intr-o lume ideala, acestia pot doar sa aplice in activitatea lor masurile si strategiile recomandate de un manager de caz abilitat.
De ce refuza cadrele didactice sa primeasca in clase copii cu ADHD, sau cu autism, sau cu tulburare de opozitie, sau…?
Poate ar fi mai corect sa le respectam onestitatea pentru ca recunosc faptul ca NU AU COMPETENTELE sa se ocupe de asemenea cazuri, mai ales stiind ca nu au sprijinul specializat necesar. Mai bine asa, decat sa actioneze gresit!
Primum non nocere!
In conditiile in care procedurile de abordare pentru asemenea cazuri nu sunt nici pe departe structurate stiintific, asteptarile (ale mele, cel putin) in schimbarea situatiei sunt foarte mici.
Combaterea violentei la copii?
Despre ce vorbim?!