Despre cum am format eu Omul Nou in ultimii ani ai comunismului (II)


Partea a II-a- Despre clasa I: CEMAFACEUCUEIACUM, TOTIODATA, UNDELUCREAZAMA-TA si alte dealuri abrupte
Buuun! Deci am colectiv de elevi cu neamurile aferente. Care neamuri ma cam depasesc la varsta, nivel de studii, statut socioprofesional, experienta de viata si lista poate continua. Plus nemultumirea ca nu au intrat in clasa la care sperau.
Paranteza: intamplator am acum un coleg care trebuia pe atunci sa aiba copilul la mine in clasa dar pana la urma s-a „invartit” sa-l mute in Clasa Grozava a Scolii de Elita. Acum cateva luni mi-a destainuit ca acum regreta. E problema lui. Inchid paranteza.
Plus ostilitatea aproape nemascata a colegilor de cancelarie, care nu pot intelege in ce fel o mucoasa de douazecisicevadeanifarapilesicuuncopildecrescut a ajuns sa aiba onoarea de a lucra cu ei, la Scoala de Elita.
Trag linie si adun: CEMAFACEUCUEIACUM????
In nemernicia mea, cea cu capulniciodatasuficientdeplecat, am aroganta sa-mi inchipui ca o voi scoate la capat.
Sa cer sfaturi de la colegii de serie este exclus. Principala strategie e sa fur din meserie (ei, nah, mai versific si eu, ce daca???) .
Si aud eu o metoda de abordare pe care o si aplic: TOTIODATA! Daca trebuie sa deschidem cartea sau caietul, o facem TOTIODATA! Daca facem doua bastonase, le facem TOTIODATA! Daca trebuie sa calculam 2+2, scriem si punem rezultatul TOTIODATA! Si tot asa, pana toata clasa ajunge la unison, de sa auzi sunetul sferelor. Doar ideea este ca suntem toti la fel, nu? Partea buna este ca in acest fel reusesc sa gestionez activitatea cu toti cei 39 de elevi (si numarul lor e in crestere!) .
Dupa cateva zile de scoala, vine Directorul sa vada ce si cum. „Uai, aveti toti uniforme? Da, vad ca aveti! Sunteti toti prezenti? Ileano, ai absenti? ” Eu: „Nu.” El „Bini. Da’ cu aista din prima banca, ce-i? Di ci nu s-o tuns? (si arata spre un baietel mititel, brunetel foc, cu un par negru-negru de vreo 4 centimetri) Uai, ci-i cu paru ista? Ma-ta nu stii sa ti tunda? Undi lucreaza ma-ta?” Copilul (intr-o limba literara de invidiat):”La Politehnica” Directorul: „Si ci faci ea acolo?” Copilul: „E laboranta” Directorul (de data asta cu o voce de catifea): „Si taticu`, undi lucreaza?” Copilul (cu modestie): „E conferentiar universitar, tot la Politehnica” Directorul (cu un zambet si o fata de Rostogan): „Puisor, te rog sa spui acasa, cand au ei timp. Poate te tund oleaca mai scurt!” Si pleaca. Si eu raman cu intrebarea: daca parintii copilului ar fi fost angajati ca portar si femeie de serviciu la Politehnica, ce ton ar fi folosit Directorul?
Dar nu pot sa nu-l iert pe Director. Probabil este unul dintre oamenii care au militat cel mai mult pentru conditii de invatare si afirmare pentru elevii lui, intr-o perioada a nivelarii personalitatii tinerei generatii cu buldozerul, el avand in acest sens un rol in lupta de salvare a generatiilor.
Tot Directorul ne-a ambitionat sa realizam si noi lucruri pe care le faceau alte clase: infrumusetarea si dotarea salii de clasa („Ileano, se nu te lasi! Sa vorbesti cu parintii, ca EU te sustin!”), implicarea in tot soiul de activitati, stabilirea unor standarde inalte in invatare.
Poate era un despot. Poate am suferit si am plans din cauza modului in care ma exploata. Dar cred ca este unul dintre cei de la care am INVATAT.
Va urma.

Anunțuri

Comentează sau lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s