Despre cum am format eu Omul Nou in ultimii ani ai comunismului (IV)


Partea a IV-a: In care apare din nou Directorul saracu’, ca personaj exotic in povestea faptelor noastre de arme
Motto:„Acum nu putem nega faptul că prezenţa ameninţării unui duşman comun va
cimenta sentimentul de apartenenţă la grup in orice organizatie umana. O familie (dacă nu este deja grav perturbată) va creşte in coeziunea în faţa adversităţii şi o naţiune nu este niciodată la fel de unită ca în timp de război. Dar, psihologic vorbind, accentul trebuie fie pus în primul rând pe dorinţa de securitate, nu pe ostilitatea în sine.”
Gordon Willard Allport (1897 –1967)

Copilul meu de doi ani jumate il admira la maximum pe Director, pe care pentru un timp il ia drept model in viata. „Cum asa?” –vei intreba. „Un copil de doi ani? Cum ti-ai dat tu seama de asta?” Pai, uite cum. Intr-o zi, tot dim notive de program al cresei, mi-am luat copilul la o sedinta la scoala. La intoarcerea acasa, il vad ca trebaluieste nustiuce cu servieta mea „Diplomat” (cadou primit cand am inceput sa lucrez in invatamant…) . Imi ia agenda, o baga in servieta, se chinuie sa urce servieta pe birou, se catara pe scaun. Dupa toate aceste peripetii, ia o mutrita serioasa, deschide tacticos servieta, scoate agenda, o deschide si se uita roata cu o privire hotarata pe sub sprincenutele incruntate. Simt nevoia sa iau o atitudine respectuoasa si sa ma pregatesc sa iau notite….
Da, Directorul este un om demn de respect. Numai el stie cum face ca sa aiba cea mai ingrijita scoala, cele mai pregatite cadre didactice, cei mai performanti elevi. Nu uit ca el facea toate astea in epoca in care egalitatea insemna sa o ducem toti la fel de rau.
Dar destul cu elegia.
Sa-ti povestesc cum aveau loc asistentele la seria noastra de clase. Stiam toti ca, daca Directorul apare cu Agenda Rosie, inseamna ca i s-a nazarit de asistente la ore. Cand venea la seria noastra, intra pe prima usa: „Ora asta iti fac asistenta”. „Ooffff, tovarasu’director, daca ati sti cat mi-e de rrraau! Inima asta… iar ma supara!” „Bine, vin alta data!”. Ajungea la usa a doua: „Ora asta iti fac asistenta”. „Azi ti-ai gasit? Cand eu trebuie sa scriu raportul la Pionieri, sa centralizez strangerea angajamentului pionieresc, sa vorbesc cu fiecare comandant de detasament pentru activitatea de duminica????? Lasa-ma in pace!!!!” Iese Directorul si nu mai ajunge sa intre pe usa a treia, ca persoana cautata ii sare in fata :”Tovarasu’ director, chiar voiam sa va caut, mamei mele ii este iar foarte rau, tre’ sa plec chiar acum, ma invoiti???” „Bine”- zicea tovarasul Director. Si ajungea la usa mea, intra si se aseza in ultima banca sa-mi faca asistenta, fara sa mai zica nimic. Si copiilor mei li s-a format ca o a doua natura sa aiba asistenta la ore, oricand.
Directorul avea boala sa dea teste cu subiect unic la fiecare serie de clasa, trimestrial (de unde vedem noi alt concept implementat inaite de a se fi inventat). Si, pe undeva prin clasa a treia, ne strange el sa ne organizeze pentru testare si zice : „La clasele unde am banuieli ca invatatorii le sufla elevilor la testare, voi veni sa asist!!!!”. Si ma trezesc la ora respectiva ca imi apare in clasa. „ Pai, cum, tovarasul director, la mine veniti? Eu sunt cea care sufla copiilor???”- intreb eu (ca doar sunt cea cucapulniciodatasuficientdeplecat). El imi raspunde ceva de genul „nu te intereseaza pe tine ce cred eu, ca fac cum vreau si daca vreau te pot da afara oricand, ca esti o amarata de suplinitoare!”. Din vorba in vorba, imi sare tandara- da’ rau de tot! „Stiti ceva, copii? Ia strangeti voi foile si scoateti Desenul, ca ora asta avem in orar Desenul, nu Matematica si nu este regulamentar sa schimbam orarul! ” Si copiii MEI se executa imediat si scot desenul. „Ileano, ai innebunit???” zice directorul. In fine, dupa negocieri dure, ma induplec eu si le zic copiilor MEI sa ia foile si sa scrie la test, ca sa nu mai pierdem timpul alta data. Copiii MEI se apuca de lucru calmi si dau testul cu bine . Dupa ora, sigur ca Directorul ma convoaca la cabinet. Eu iau catalogul, cobor la el si ii zic: „Tovarase Director, deoarece m-am saturat PANA PESTE CAPUL MEU de amenintarea ca ma dati afara daca nu inghit tot-tot, m-am decis sa va anunt ca DE MAINE NU MAI VIN LA SERVICIU !!!! Va rog sa verificati si sa preluati catalogul si sa anuntati Inspectoratul sa va trimita om, ca eu ma duc acasa sa ma odihnesc, ca mi-a ajuns!!!!”
Il las sa proceseze informatia si plec acasa. Unde, dupa ce ma calmez, realizez cam ce am facut… Ei, asta e! Intotdeauna mi-am asumat faptele, ce o fi, o fi!
A doua zi ma prezint la scoala ca de obicei. Exact cand suna de ora 8, Directorul deschide usa clasei si intreaba cu o voce de tunet: „Ai venit?????”- eu raspund tot rastit ( ca doar sunt cea cucapulniciodatasuficientdeplecat) : ” Am venit!!!!” „Bine!!!!!!!” racneste el . Si de atunci niciunul dintre noi a mai pomenit de intamplarea asta niciodata.
Prin clasa a patra, participam si noi la o excursie a intregii scoli, cu nu-mai-stiu-ce-ocazie. Ajungem noi in statiunea unde suntem cazati, eu stau in fruntea sirului de copii din clasa mea. Directorul vine la copilul de la coada sirului si ii zice: „Uai, veniti dupa mine!” Copilul se uita cu ochisorii lui candizi (Doamne, ce ochisori mai aveau, toata curatenia si frumusetea Lumii izvora din ei!) – se uita la Director, se uita la mine ca nu ma misc si ramane pe loc. Directorul merge spre hotel in pasi de atlet, convins ca noi il urmam, ajunge la Receptie si, cand isi intoarce capul, vede ca nu e nimeni in spatele lui. Vine inapoi scaparand scantei din calcaie si se ia de noi ca l-am facut sa piarda timpul. Investighez eu incidentul si il lamuresc: „Tovarasu’ Director, copiii MEI au venit aici CU MINE si cea care raspunde de soarta lor sunt EU. Asa ca, daca vreti ca ei sa faca ceva, trebuie sa vorbiti mai intai CU MINE!”
Directorul mi-a insuflat dorinta de a fi un invatator BUN.
Directorul mi-a indrumat activitatea, dandu-mi sfaturi nepretuite pentru imbunatatirea metodelor de lucru la clasa. Directorul mi-a aratat ca mai bine ii inveti pe elevi mai putine lucruri, dar corecte din punct de vedere stiintific, decat multe si gresite. Din zece porunci date de Director in scoala aia, noua si jumatate erau indeplinite de mine. Dar am strans in cei patru ani experienta, cat sa ma ajute pe tot restul activitatii.
De la Director am invatat ca omul este supus greselii, ca numai cine nu munceste nu greseste- dar ca, aceluia care a gresit, trebuie sa-i dai ocazia sa se indrepte.
Pentru ca Directorul, dupa cum am mai spus, este un om de la care am INVATAT. Si, pentru copilul meu, a fost unul dintre modelele in viata.
Cred ca va urma.

Anunțuri

Comentează sau lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s