Daily Archives: 02/04/2011

„Despre cum am format eu Omul Nou in ultimii ani ai comunismului” –aproape de final (VII)


Partea a VII-a: PSEUDO-EPILOG
Cu vreun an inainte de Revolutie, Scoala de Elita aniversa ceva ani de functionare si a fost imbracata in haine de sarbatoare. Toate holurile erau pline de expozitii cu diplomele si trofeele adunate. Toate panourile de pe holuri si din clase erau frumos ornate cu diferite mesaje cara aratau cum am pus noi umarul la indeplinirea sarcinilor ca niste vajnici luptatori pentru construirea SSMD-ului (e doar pentru cunoscatori!) si formarea Omului Nou.
Pentru ca toate acestea sa fie expuse a fost necesar sa decupam litera cu litera, desen cu desen, dunga colorata cu dunga colorata, grafic cu grafic… etc…etc… si apoi sa le lipim in functie de indicatiile pretioase ale unora sau altora, mai mult sau mai putin implicati in propaganda vizuala sau de alte tipuri. Si asta am facut-o noi: eu, care imi lasam copilul la camin pana noaptea, ca sa indeplinesc obligatiile de „servici”; Ochialbastri, care era cu burta la nas dar se catara pe scaune si scari din acelasi motiv; Parnegru, care probabil atunci a invatat sa-si neglijeze viata personala pentru a se dedica scolii. Pe ici- pe colo mai apareau si altii care mai puneau cate o foaie pe un panou –si gata!
A trecut cu bine si asta.
Acu’ voi reveni la saracu’ Director. De fiecare data cand era vreo sedinta sau festivitate, dupa ce lua el cuvantul erau abonati la a-i aduce laude cativa dintre subalternii sai, care aveau o pasiune sa-i elogieze munca.
Vine Revolutia. Toata munca noastra la panourile scolii se duce dracului, pentru ca Directorul ne da ordin ca pana la plecarea acasa sa dispara tot ce e legat de propaganda comunista- adica TOT! Si-desigur- tot noi, cele care lipiseram si decupaseram, avem de dus la indeplinire si acest ordin.
Se convoaca primul Consiliu Profesoral post-revolutionar. Singurul punct pe ordinea de zi: discutarea activitatii Directorului. Cine sunt cei care iau cuvantul primii, sa infiereze cu manie democratica actiunile respectivului personaj?
Eu, suplinitoarea care a adunat atatea motive de nemultumire de i-a dedicat Directorului un capitol special in povestea de fata?
Sau -poate altii cam in aceeasi situatie?
Sau o fi printre noi vreun disident cunoscut, care ar putea vorbi de la inaltimea justificata a ascendentului moral?
Nu. Exact aceia care nu-si dadeau rand in a-l inalta in slavi, cei care intotdeauna aveau grija sa scoata in evidenta calitatile nemaipomenite ale Directorului- tot ei se ridica acum in Consiliu si-i arunca in fata exact aceleasi lucruri, formulate acum ca ACUZATII.
L-au dat afara din functie. S-a transferat la alta scoala. Cei de acolo au STIUT ca nu e bine sa arunci in hazna un diamant si l-au si ales ca Director.
Dupa vreo trei luni de bajbaiala in cautarea echilibrului si faimei pierdute, Scoala de Elita l-a RUGAT pe Director sa se intoarca. Dar Directorul i-a refuzat, deoarece nu a vrut sa lase SCOALA LUI de izbeliste.
……………………………………………………………………….
Dupa Revolutie, organizatia de pionieri s-a desfiintat. Multi dintre copiii MEI au simtit un mare regret ca nu mai pot purta cravata si insemnele de pionier, care pentru ei reprezentau recompense pentru munca lor sustinuta. Pentru ca putem numara pe degete zilele in care plecam toti acasa inainte de ora 14.00. Pentru ca nu-mi aduc aminte sa fi avut multe duminici libere, in care sa nu fi avut activitati. Pentru ca invatam pe rupte, intr-o scoala in care nu se stia CAT DE MULT E PREA MULT si, pe la inceputul clasei a IV-a, m-am dus cu culegerea de Mate la Director, sa-l intreb daca mai continui, pentru ca deja ajunsesem la clasa a VI-a.
– Oroare! –vor striga unii, considerand ca acesti copii plangeau doar pentru ca erau INDOCTRINATI.
– Saracii copii naivi!- vor ofta altii, aproape mimand o lacrima de compasiune.
Variante aflate la mare distanta de adevar.
Pentru ca eu am format OMUL NOU in viziunea personala a celei cucapulniciodatasuficientdeplecat.
Pentru ca –pentru NOI- a avea cravata de pionier insemna ca TREBUIE sa privesti inainte si sa nu stai cu spatele indoit, pentru ca esti cuminte, esti harnic, esti drept, esti cinstit, esti milos cu cei mai slabi decat tine, iti respecti parintii, protejezi mediul, respecti Legea, ai dorinta de a sti si de a invata, pentru a fi printre cei mai buni acolo unde vei deveni membru productiv al comunitatii, si pentru MULTE alte motive care iti dau DREPTUL SA NU STAI NICIODATA CU CAPUL PLECAT- DECAT ATUNCI CAND AI GRESIT, IAR CAT TIMP STAI CU CAPUL PLECAT, NU O FACI DOAR PENTRU A ARATA CA-TI RECUNOSTI GRESEALA, CI SI PENTRU A TE GANDI CUM SA TI-O REPARI.
…………………………………………………………………………
Am fost pentru voi o invatatoare foarte rea. Pentru ca nu am stiut sa va apar de CEILALTI si, din cauza incapatanarii mele, ati trecut prin atatea clipe grele si nedrepte. Pentru ca eram prea tanara ca sa cunosc valoarea compromisului (nici acum nu-s mai breaza, dar asta e alta Poveste…)
Daca nu am pomenit (inca) intamplari si amintiri cu fiecare dintre voi, nu inseamna ca v-am uitat. Imi amintesc fiecare pereche de ochi plini de candoare si curiozitate indreptati spre mine.
Imi amintesc fiecare zambet de fericire si fiecare lacrima curata, toate izvorate din acei ochi, ca marturie a sensibilitatii sufletelor si inimilor brave care se ascundeau in spatele uniformelor.
Imi amintesc ultima intalnire cu o MAMA pe care (am aflat-o in mod tragic peste prea putin timp) as fi putut sa o ucid din prea multa fericire, cand i-am spus in mijlocul strazii ca baiatul ei va lua Premiul Intai!
Imi amintesc de voi, de toti, de tot satul nostru de copii, parinti, bunici, frati si surori, matusi, unchi, vecini si prieteni cu care am avut privilegiul sa trec prin cei patru ani atat de grei.
Si de un catun mai mititel, in care locuiau dragii mei parinti si rabdatorul si intelegatorul meu copil, care nu m-a repudiat ca mama iresponsabila- pentru ca uneori cadea pe locul doi in lista de prioritati, din motive de obligatii de ‚servici”!
Imi amintesc de fiecare dintre voi -si in continuare va recunosc in fotografiile timpului prezent (traiasca Internetul!) pe care le mai gasesc, in care poate nu va recunosc de la inceput, dar ochii –ochii vostri care privesc visatori inainte si usor in sus- imi spun ca sunteti voi, cei pe care ii stiu: candizi si bravi, seriosi, zambind sau de-a dreptul razand, cautati cu privirile viitorul si raspunsul la intrebarea „Oare ce bine pot eu sa fac in lumea asta?”
Va iubesc pe toti la fel de mult, asa cum imi impart iubirea in mod egal si acum, pentru fiecare copil de care am grija.
Nu inteleg un lucru.
De ce imi spuneti ca aveti amintiri frumoase din acea perioada?
Daca ati iertat – sau pur si simplu ati uitat cat de greu a fost- va multumesc!
……………………………………………………………………………..
Am esuat in formarea OMULUI NOU.
Aflu insa ca va cam descurcati, ca sunteti acum familisti si aveti cariere onorabile, ca v-a cam placut sa INVATATI CARTE si ca asta va si foloseste la ceva…
…………………………………………………………………………………………..
A fost odata o invatatoare de douazecisicevadeani, farapilesicuuncopildecrescut si cucapulniciodatasuficientdeplecat. Avea o clasa de aproape cincizeci de copii, cu care a umplut INTREG PAMANTUL.
…………………………………………………………………………………………..
Acesta nu este un ramas-bun!
Acesta este un mesaj de DRUM-BUN, pentru TOTI puii MEI (copil personal sau copiii altora) care au zburat demult din cuib si sunt pe picioarele lor. Si am incredere ca se vor descurca de minune.
Pa, copii!

Reclame