Galerie

Autoportretul unui dascăl- Tudor Deaconu


Domnule Deaconu,

Deoarece minunata dumneavoastră prezentare este prea elaborată pentru a rămâne un simplu comentariu, mi-am permis să o redau într-o postare distinctă. Mulțumesc pentru onoarea pe care mi-o faceți, citind acest blog.

SCOALA TE FACE MARE…

Moto: “Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful unui munte, fara sa stie ca adevarata fericire este in felul in care urci pantele abrupte spre varf.” Gabriel Jose Garcia Marquez

Scoala te face mare…

A vorbi despre şcoală, pentru mine, este echivalent cu urcuşul şi escaladarea celui mai înalt pisc al unui munte de unde ecoul strigătului: „Şcoala te face mare !…” se propagă peste munţi şi văi răspunzându-mi şi acum: Şcoala este tot ce vezi şi tot ce auzi… Şcoala este viată…
Primul contact cu şcoala nu poate fi uitat nici o data… Cum nici o data nu voi uita prima carte pe care mama mea mi-a citit-o înainte de a merge la şcoală: Genoveva de Brabant, carte din care am reţinut că „florile frumoase cresc şi între spini, iar virtuţile cele mai alese prin necazuri se câştigă…”
Am rămas orfan de tată la 11 luni, iar mama mea a fost mai mult decât Smărăndiţa lui Ion Creangă… Şcoala am început-o în comuna natală – PERIEŢI – comună al cărui nume pune laolaltă plantaţiile cu peri de odinioară şi locul pe unde se vorbeşte despre haiducii lui Eţiu…
Pentru toţi din zonă, ca de altfel şi pentru mine, au rămas ca repere două elemente definitorii: Podul Diconeştilor şi Pădurea Diconeştilor de la cei care poartă numele de familie Diaconu sau Deaconu…
Clasele I – IV le-am urmat în Şcoala primară din Perieţii de Sus situată la câteva sute de metri de casă în care se preda la câte două clase simultan (I-îi şi a III-a, respectiv a II-a şi a IV-a).
Îmi amintesc şi acum de prima zi de şcoală, când mama m-a dus de mână cu flori pentru Doamna învăţătoare a cărei fiică mijlocie era colegă cu mine de clasă… Câtă emoţie, câtă curiozitate, câtă nelinişte, câte gânduri şi câte întrebări…
Din clasa a II-a am fost preluaţi de Domnul învăţător care deţinea şi funcţia de director, un adevărat Domnul Trandafir al acelor vremuri, învăţătorul care a făcut să crească două idei acolo unde exista doar una, iar respectul, disciplina şi învăţătura erau litere de lege…
Clasele V – VIII le-am urmat în Şcoala elementară din centrul comunei, situată la câţiva kilometri distanţă de casă… Începutul clasei a V-a … alte emoţii, alţi colegi, mai mulţi profesori de la care am înţeles că şcoala este fântâna cunoaşterii din care trebuie să beai, nu să faci gargară… Am avut profesori care ne-au învăţat din şi cu inimă, nu numai din cărţi…
Aşa se face că la sfârşitul clasei a VIII-a, unul dintre dânşii, i-a spus unchiului meu, profesor de muzică – inspector la judeţ, venit să asiste la festivitatea de premiere şi absolvire, că ar fi păcat să nu urmez liceul… Eu am citit atunci la festivitate una din poeziile mele… O poezie de despărţire şi mulţumire…
Şi aşa s-a întâmplat… Am dat examen de admitere la Liceul Teoretic „Ion Minulescu” din „orşu-n care plouă de trei ori pe săptămână…” – oraşul lui Eugen Ionescu – şi am fost declarat admis în clasa a IX-a, profil real, formată numai din băieţi…
Doamne !… când mă gândesc ce profesori am avut !… Profesori de la care am învăţat ce înseamnă exigenţa, ordinea, disciplina şi responsabilitatea… Toţi erau adepţii unui principiu de mult uitat: „Prea multă indulgenţă şcolară duce la un fel de inflaţie de valori.”
Pot spune că am avut parte de o şcoală în care am văzut alături de mine suflete care mi-au fost ca fraţii şi surorile…
Scopul educaţiei primite în şcolile în care am învăţat a fost acela de a transforma oglinzile în ferestre… Pentru că ni s-au deschis foarte multe ferestre spre lume şi viaţă…
Am avut profesori măreţi la sfat, care au urmărit să ne dezvolte imaginaţia şi creativitatea, care au promovat principiile şcolii adevărului şi a porţilor deschise spre viitor…
Nu întâmplător, după absolvirea liceului am fost îndrumat tot de unchiul meu, profesor de muzică, dar şi de doi dintre profesorii mei de matematică, din gimnaziu şi din liceu, să urmez Facultatea de Matematică… Şi am dat examen de admitere la Universitatea din Timişoara, Facultatea de Matematica, Secţia Pedagogică…
Studenţia a fost minunată… Mi-a oferit multe oportunităţi şi m-am implicat în tot ceea ce înseamnă a fi în toate şi în tot, a fi ceea ce eşti, a şti să fii şi să devii…
Şi am astfel am devenit astfel profesor de matematică cu repartiţie ministerială, la cerere într-un centru minier din judeţul Caraş-Severin… Sunt un profesor marcat de crezul eminescian care spune: „Caracterul însă al unei şcoli bune e ca elevul să înveţe în ea mai mult decât i se predă, mai mult decât ştie însuşi profesorul.” Un crez care este confirmat de elevii mei din Dognecea, dar şi de cei din Reşiţa, de la Şcoala Nr. 12 cu program integrat de muzică şi artă, care din 1991 a devenit Liceul de Artă din Reşiţa al cărui director am fost aproape 10 ani, iar în 1997 am organizat la REŞIŢA, Olimpiada Naţională de Muzică, demonstrând că nu este un paradox ca un profesor de matematică să fie director la un liceu de arte frumoase… Şi în muzică şi în artele plastice este nevoie de măsură, exactitate şi precizie, demonstraţie şi algoritm… Am avut elevi pregătiţi de mine care au participat la Concursul interjudeţean de matematică „Traian Lalescu”, dar şi la Olimpiadele Naţionale de Matematică.
Din toamna anului 1998 am fost numit director al Casei Corpului Didactic Caraş-Severin – instituţie cheie la nivelul judeţului în procesul de formare continuă a cadrelor didactice şi de promovare a inovaţiei în educaţie şi formare. Am continuat derularea Seminarului „Didactica Internaţional”, am acreditat programe de formare care să răspundă priorităţilor de etapă şi nevoilor de formare şi dezvoltare profesională a cadrelor didactice, programe care să producă schimbarea de paradigmă, de metode, dar şi de mentalitate.
Am rămas adeptul principiului că: „Şcoala trebuie să te înveţe a fi propriul tău dascăl, cel mai bun şi cel mai aspru.” Prin activităţile metodice organizate cu toate categoriile de cadre didactice, dar mai ales cu tinerii debutanţi în învăţământ am adus în actualitate un adevăr mai de mult enunţat, acela care spune că: „Reforma nu o face ministrul, inspectorul, ori directorul, ci numai cei ce oficiază zi de zi la catedră.”
Şi în activitatea desfăşurată cu elevii, la diferite forumuri sau sesiuni de comunicări, dar mai ales în Centrul de excelenţă la matematică de la nivelul municipiului Reşiţa sau al taberelor de profil organizate am reuşit să dezvălui secretul diferenţei dintre şcoală şi viaţă: „În şcoală înveţi o lecţie şi mai multe, apoi dai un test… În viaţă, ai de dat un test care te învaţă… o lecţie.”
Deci… toată viaţa este şcoală (Comenius), iar şcoala cea mai bună e aceea în care înveţi înainte de toate să înveţi…
Poate pentru mulţi copii şi chiar elevi şcoala nu mai înseamnă ceva deosebit, iar realitatea care ne înconjoară nu educă, iar modelele lipsesc… Sau ei deja au alte modele promovate de mass-media şi nu numai… Cred însă că nu trebuie să uităm ceea ce afirma Aristotel: „Rădăcinile educaţiei sunt amare, dar fructele ei sunt dulci…”
Pentru mine ca profesor şi educator ceea ce-mi doresc să văd este: copilul în căutarea cunoaşterii şi nu cunoaşterea în urmărirea copilului. Este un scop ce mă face să cred cu tărie în misiunea şcolii care te face mai bogat la minte şi în suflet… Inima fiecărui copil îşi doreşte acest lucru, iar şcoala este locul unde elevul primeşte educaţie de calitate. Şcoala oferă un loc sigur unde copiii învaţă să socializeze corect şi sănătos. Şcoala asigură baza solidă fără de care nu poţi avea succes în viaţă şi în societate. Şcoala îţi oferă adevărata bogăţie şi fiecare copil are dreptul la ea… Şcoala te face mare !…
Dar, şcoala nu poate face totul… Parteneriatul şcoală – familie – comunitate trebuie să genereze energii noi pentru şcoală ca instituţie ce oferă servicii educaţionale şi trebuie sprijinită şi susţinută de autorităţi. Să nu uităm rolul familiei… Personal am simţit sprijinul familiei mele… Soţia mea, tot profesoară, de arte plastice, a fost devotată educaţiei şi familiei, cu dar şi har, mereu alături de noi asemenea femeii puternice… Iar copiii (fiică şi fiu)… mulţumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce sunt… Absolvenţi de facultate – Ştiinţe economice şi administrative, respectiv Medicină – integraţi socio-profesional, apreciaţi şi respectaţi, cu credinţă în Dumnezeu. O familie frumoasă din toate punctele de vedere, care fără şcoală nu ar fi fost împlinită…
Şcoala este cea care te ajută să faci faţă ca om într-o societate a cunoaşterii, a competiţiei şi a competenţei. Şcoala te învaţă cum să fii deschis, disponibil şi determinat… Am rămas unul din educatorii şi formatorii care reuneşte într-un tot cele trei calităţi, dar înainte de toate sunt un om de caracter, un om de echipă, care ştie să-şi decline repertoriul de roluri: lider, manager, administrator, atât ca profesor, cât şi ca om al cetăţii… Un profesor responsabil care caută, găseşte şi nu se mulţumeşte… Şi numai şcoala m-a învăţat să fiu aşa, iar viaţa mi-a confirmat zicala: „Ai carte, ai parte…”

Prof. Tudor DEACONU – directorul Casei Corpului Didactic Caraş-Severin

 
Anunțuri

Comentează sau lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s