Galerie

Fantoma reformei trecute (review Edutopia I/2012)


„De prea mult timp,  în politicile care au dus la modificari scară largă (şi de multe ori negative) in sistemul de învăţământ, profesorii si clasele de elevi au fost trecuti cu vederea.  Să sperăm că în 2012 fantoma trecuta reformei învăţământului va fi alungata şi ca se va pune accent pe ceea ce contează cu adevărat pentru îmbunătăţirea rezultatelor elevilor.”

Ei, nu-i asa ca vedem din nou ca nu am inventat noi roata?Pentru ca acest citat nu reda spusele vreunei persoane de pe la noi, ci este fragmentul de incheiere pentru articolul  semnat de Anne O’Brien si oferit prin Edutopia:

The Ghost of Ed Reform Past – and the Hope of Ed Reform Future

Autoarea face referire la o serie de studii realizate in USA cu privire reforma in educatie. Anne O’Brien subliniaza doua aspecte care par a conditiona efectivitatea scolilor in ceea ce priveste realizarea procesului instructiv-educativ:

1)Practica instructionala: Districtele care au inregistrat performante inalte au avut toate conducere stabilă şi personal axat pe îmbunătăţirea activităţii de predare şi învăţare.

2)Viziunea asupra profesiei de cadru didactic: Pentru a îmbunătăţi rezultatele elevilor pe o scară largă, trebuie să nconsolidăm profesia de cadru didactic. Şi pentru a face acest lucru, trebuie să avem o viziune clară pentru felul in care profesia de cadru didactic ar trebui să arate. Aceasta s-ar putea realiza prin introducerea unor standarde inalte pentru intrarea in acest sector de activitate.

Ei, nu-i asa ca nu e nimic nou sub Soare?

Anne OBrienFosta profesoara la o şcoală publică şi absolventa a programului  Teach for America, Anne O’Brien este director adjunct al Learning First Alliance.

Anunțuri

4 responses to “Fantoma reformei trecute (review Edutopia I/2012)

  1. Superb, magnific, optimistic etc. Fie-mi cu iertare, dar nu înțeleg discuțiile despre ucenicia în profesia de dascăl în condițiile în care salariul debutantului pornește de la 600 și ceva – 700 de lei. Cât despre activitatea de mentorat (cu tot respectul pentru cei care o realizează autentic!), în majoritatea cazurilor, e un soi de fata morgana sau un prilej / oportunitate pentru cei care au o oarecare vechime în învățământ să emită pe un ton emfatic, prețios, afectat, sentențios etc. judecăți de valoare în necunoștință de cauză (pedagogie, psihologie etc., mai ales la un mentor format la cursurile alea cu credite la care va participa, probabil, după ce va intra în posesia diplomei ) , fiindcă – vezi Doamne! – ei știu multe „din experiența mea” și au dreptul discutabil de a vorbi, dar consfințit, totuși, de una din organizațiile politice de după ’90. Experiența în muncă nu aduce întotdeauna înțelepciune și „cunoștință”, ca să zic așa, aduce pe la unii (mult prea mulți, din păcate) rutină dacă nu chiar senilitate și grave deficiențe psihice, de altfel, ceva firesc pentru lucrătorul contemporan în învățământul românesc.

    Oricât ne-am amăgi, un lucru este cert: calitatea în învățământ nu va fi atinsă degrabă în România atâta vreme cât nu există nici o motivație financiară reală, nici pentru dascăli și nici chiar pentru manageri (cu excepția celor care sunt implicați și în alte afaceri mai mult sau mai puțin legale sau mai mult sau mai puțin în legătură cu activitatea din educație). Exemplu: o colegă (profesoară de ….) are un magazin de legume – fructe și bănuiesc că și timp „berechet” să se ocupe de activitatea la clasă.

    Și nu în ultimul rând:
    Nerespectarea legislației în vigoare tocmai de către cei care le-au adoptat duce până la urmă și la nerespectarea promisiunilor și a clauzelor contractuale minimale asumate de fiecare dintre noi oricât de calitativi și performanți am fi în domeniul educației.

    Prof. Călin Tulbure

    • Eu am dorit doar sa redau continutul unei postari de pe un blog de profil din USA. Dincolo de toate diferentele care ne trec prin cap, nu putem sa nu observam ca de fapt problemele educatiei sunt aceleasi inclusiv in sisteme pe care le laudam. Numai ca ajung sa constat ca e ca in proverbul cu pomul laudat.
      Cele doua aspecte subliniate de autoarea articolului pe care l-am citat se potrivesc de minune cu situatia de la noi!
      Iti dau dreptate cu privire la motivatia financiara, dar nu pot trece peste lipsa de discernamant in ceea ce priveste selectia si angajarea personalului didactic, vezi Jean Monnet si nu numai.
      Prin 1999 am participat la o conferinta internationala. O colega debutanta se plangea unei participante din USA ca are salariu foarte mic (50 dolari la acea vreme)si ca nu se descurca. Domnisoara din America a intrebat-o: „Te-ai gandit vreodata sa-ti iei al doilea job?”. Colega mea a tacut. In vacanta de vara a lucrat la o toneta de inghetata si si-a facut bani sa plece la mare. Atata timp cat nu scade calitatea activitatii de la catedra, a judeca pe cineva ca are initiativa nu este decat a perpetua niste prejudecati.
      Cat despre mentorat, vezi care este parerea mea despre ‘experienta” chiar in citatul de langa titlul blogului.
      In mare insa sunt de acord cu ceea ce spui :).

  2. Gânduri la început de an…

    Căutătorilor de comori în cuvânt,
    Căutătorilor de dragoste în cuvânt,
    Slujitorilor educaţiei prin fapte şi cuvânt,
    Formatorilor şi formabililor din educaţie,
    Căutătorilor din educaţie şi învăţământ,
    Care găsesc şi nu se mulţumesc,
    Vă spun:
    Chiar dacă nu aţi găsit decât piatră,
    Chiar dacă nu aţi găsit decât ură,
    Chiar dacă nu aţi găsit decât ocară,
    Gândiţi-vă că în voi a strălucit o Lumină,
    Care v-a călăuzit pe un drum neumblat
    De nimeni altcineva…
    Şi asta vă face deosebiţi,
    Luminaţi nu numai străluciţi !

    Vă doresc ca în Noul An 2012,
    Lumina din voi să fie şi mai strălucitoare
    Pentru a lumina cele viitoare…

    LA MULŢI ŞI FRUMOŞI ANI ÎN SĂNĂTATE !

  3. Profesia de dascal între vocaţie şi har…
    Ucenicia cadrului didactic în prima şcoală este consecinţa absolvirii unei instituţii care-l înzestrează cu vaste cunoştinţe teoretice şi câteva deprinderi practice rudimentare. Foarte puţini mentori explică rolul vocaţiei în profesie şi o cultivă; cei mulţi se mulţumesc cu grile, evaluări cantitative, activităţi mecanice repetitive, tot ceea ce reprezintă industrialismul secolului electricităţii.
    Şi totuşi, orientarea către profesia de dascăl se datorează, la origine, unui sentiment de chemare, de repartiţie socială, de supravieţuire biologică chiar.
    Proaspătul angajat în învăţământ, care de cele mai multe ori descoperă post festum ce a ales cu adevarat, se confruntă cu un dublet instituţie – organizaţie (materializat prin obiective particulare, structuri care conţin posturi şi relaţii interne, procese proprii de comunicare, decizie, evaluare, schimbare, dezvoltare, seturi de principii, reguli, norme cu caracter obligatoriu, poziţii manageriale care implică atribuţii specifice), ce reprezintă partea entropică a sistemului de învăţământ.
    Adevărata confruntare, constituind tardiv orientarea profesională, este încadrarea într-un anume timp al integrării.
    Cel ce se adaptează la timpul ciclic este adevăratul dascăl, care începe şi termină în aceeaşi stare parcurgând împăcat, cu profunde eforturi, inelele previzibile ale spiralei vieţii în timp ce generaţii de adolescenţi se intersectează cu harul său. Cel ce alege timpul linear este tipul frustratului social pe care o doză nativă de creativitate îl îndeamnă către un plafon arbitrar al nevoilor naturale umane.
    Care este adevăratul rol al dascălului în ziua de astazi? S-a schimbat de-a lungul timpului? Ce însemnătate are pentru educaţia profesorilor în Europa? Este evident că profesorii joacă un rol determinant în crearea unei culturi angajante.
    Dacă în trecut profesorii trebuiau să asigure transferul de informaţii către elevi şi astfel erau asimilaţi ca fiind experţi ai disciplinei predate, în prezent fluxul univoc de cunoştinţe specifice nu mai este suficient pentru a defini un profesor bun, chiar dacă, printr-un reflex de comoditate, “Magister dixit” pare să supravietuiască, oarecum invăluit în autosuficienţă.
    Pentru profesorii tineri care simt pulsul noilor generatii şi care înteleg măsura schimbărilor rapide prin care întreaga societate trece, este evident că şcoala trebuie să fie altfel decât a părinţilor şi bunicilor lor, trebuie să fie vie şi să aparţină prezentului, fără a-şi neglija cumva rădăcinile din care îsi trage esenţa.
    Şcoala de astăzi cere imperios profesori care să aibă cunoştinţe, aptitudini şi atitudini, într-un cuvânt “competenţe” transversale. Astfel, profesorul va fi “facilitatorul” care încurajează creativitatea, independenţa, încrederea în sine, autocritica, “mediatorul” care îşi ajuta elevii să înveţe să dezbată şi să negocieze, să fie parte în luarea deciziilor care îl privesc. Pentru educaţia contemporană, nu este vorba numai despre “a şti”, ci şi despre “a şti cum şi ce să faci”.
    Dacă plecăm de la aceste prezumţii, rolul profesorului devine extrem de solicitant, de angajant…
    Pus în balanţa uzanţelor sociale, devine şi extrem de frustrant pentru că efortul depus este invers proporţional cu recunoaşterea şi recompensa societăţii. Cu alte cuvinte toate aceste coordonate fine care definesc profesia de dascal ca meserie par suficient de demotivante pentru fiecare din noi.
    Totuşi ce ne ţine în sistem?… De ce rămânem aici?… Exista ceva dincolo de dificultatea provocărilor cărora trebuie să le facem faţă, dincolo de traiul greu, dincolo de desconsiderarea socială crescândă faţă de educaţie şi satisfacţiile ei, există ceva ce transformă totul: există suflet şi pasiune pentru lucrul cu oamenii, există în mulţi dintre noi bucuria de a creşte alături şi împreuna cu tinerii. Există deci pe lângă meserie, vocaţie, har creator, Cel care ne recupereaza neobosit şi ne dăruieşte încredere dar din cer de la EL.
    Mi-aş dori ca mentorii profesorilor debutanţi (profesorii universitari, tutorii, formatorii, şefii de catedră) să le vorbească tot mai mult tinerilor despre bucuria de a fi dascăl, despre implinirea şi starea de bine pe care ţi-o dăruieşte un absolvent care peste ani nu te-a uitat, despre adevaratul sens şi profunda semnificatie a verbului “a creşte” între zidurile Şcolii.
    Caci, ce este Şcoala ?… Pentru noi, cei care am părăsit demult băncile şcolii, dar revenim constant din spatele catedrei… Şcoala este o unitate de măsură a vocaţiei de dascăl şi a strădaniei de elev… E un punct de referinţă şi termen de comparaţie… Este centrul nostru de greutate… De-asta călcăm cu plăcere pragul şcolii… De-asta îi dedicăm energii preţioase şi resurse generoase. De-asta îi rămânem fidel aproape… Şcoala este, pentru cei cu vocaţie, dar şi har, un fel de a fi…
    Aceasta poate fi pledoaria unui visător… Dar…
    “Cum ar arăta o lume plină de visători?… Se prea poate ca acea lume să fie idilică pentru că atunci: „când visează omul nu se îndoieşte niciodată” (E. Cioran), în schimb, lipsa viselor duce la o mulţime de îndoieli… Această lume atipică visătorilor ne-a dat foarte mulţi visători care ne-au reamintit importanţa idealurilor, importanţa viselor” (Octavian Paler).
    Aşadar “trebuie să idealizezi realul pe care-l vezi şi astfel realizezi idealul pe care-l simţi.” (Al. Dumas).

    Prof. Tudor Deaconu
    Directorul Casei Corpului Didactic Caraş-Severin

Comentează sau lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s