Galerie

Reforma, mon amour -4-Să ne promovăm, zic!…Dar pe cine interesează?


Acum câteva zile am avut ocazia să stau de vorbă cu o tânără doamnă reporter . Și, cum discutam noi așa despre niște planuri de viitor ale școlii mele, tânăra doamnă remarcă faptul că din discuții reiese că respectivele planuri sunt mult mai atractive acum, că stăm de vorbă, decât modul în care acestea au fost comunicate inițial. Mi-a plăcut felul în care ea ne-a încurajat.

Asta m-a dus cu gândul cu ani în urmă (cam vreo 16-17) când, fiind implicată până peste urechi în proiecte- pilot- da, ați ghicit! de reformă a educației!-  , am avut privilegiul să beneficiez de primele traininguri în domeniul managementului educațional organizate în România. Și, în acel context, am învățat, desigur, și despre marketingul educațional.

Între timp, fiecare școală a ajuns să aibă așa-numita ofertă educațională iar internetul a devenit și pentru noi un canal de prezentare instituțională destul de uzitat. Depinde de flerul oamenilor școlii cum se face această prezentare, uneori stângace, dar, dacă facem comparația cu alte domenii, nu stăm chiar așa de rău…

Toate bune și frumoase. Dar …?

Iar mă duc cu gândul la minunații ani de pionierat mai sus amintiți… Și îmi aduc aminte de un articol de ziar local… Reporterul fusese chemat să prezinte o inițiativă extraordinară, de acordare a unei noi șanse la educație unor categorii defavorizate. Ce i-a părut reporterului că este mai de impact în toată povestea? Ce titlu a găsit respectivul reporter? Ceva despre cum profesorii vor câștiga bani de pe urma puilor de… respectiva categorie defavorizată. Era vorba de plata profesorilor CU ORA- adică mai nimic. În rest, noutatea programului, oferirea unei noi perspective dreptului la educație…? Nesemnificativ.

Nu cred că e doar o experiență izolată, doar a mea. Ca să nu se spună că e vorba doar de școli, precizez că era , în acel proiect, implicat și un ONG foarte important în acea perioadă.

Ca profesor, muncești și pui tot sufletul să faci ceea ce tu consideri că e ceva ceva bun, ceva folositor pentru beneficiarii tăi.  Și deodată toate demersurile , toate rezultatele sunt minimalizate și se evidențiază tendențios anumite idei -care nici măcar nu au acoperire în realitate. Unii se ridică după aceste lovituri și merg mai departe. Alții se retrag în colțul cel mai umbros al cancelariei și nu mai îndrăznesc să iasă în evidență.

Deoarece, credeți sau nu, chiar și profesorii sunt oameni. Prin definiție, au și ei imperfecțiuni.

Și apoi, la ce bun să ieși în evidență?

Ca proporție, oricum, mai degrabă media e interesată de știrile cu aspecte negative, scandaloase -iar regula asta se aplică și sistemului educațional. La așa cerere a publicului, așa ofertă, zic ei.

Au dreptate! Cel mai bine se vede asta pe rețelele de socializare, unde, dacă postezi ceva de bine despre activitatea profesorilor, e atât de insipid pentru potențialii cititori încât te și miri când primești un LIKE… de SHARE, nici să nu visezi!

În schimb, dacă e o critică despre a noastră breaslă, să te ții!!! Înjurături și critici , gârlă! Inclusiv de la … colegi. Păcat.

Păi și atunci, la ce să ne mai batem capul să ne promovăm succesele, dacă tot nu interesează decât pe foarte puțini? Că, oricum cu puține excepții, ”formatorii de opinii” au alte păreri, bine înșurubate!

Să faci ceva bun, să ai un succes (ca școală sau ca profesor) și să fii și popularizat ca atare nu ține de ”știința marketingului pe înțelesul profilor” ci e doar o chestie de NOROC. Sau ține de o susținere reală și obiectivă de undeva, din afara școlii… Ceea ce este, iar, tot o chestie de noroc.

Așa că, pentru că speranțele dispar fuguța, fiecare prof va duce mici sau mari bătălii profesionale pe cont propriu, va inova și va experimenta între patru pereți, neștiut, doar pentru că trebuie să facă ceva ca să urnească lucrurile.

Atenție, însă! Există mari șanse ca micile inovații și experimente sau marea insistență a profului ca toți elevii săi să înregistreze progres să devină arme de contra-atac.

Mda… Hai să inovăm și să ne promovăm… sau nu.

 

 

Anunțuri

Comentează sau lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s