Învățătoare în anii comunismului (I)


 Despre cum am format eu Omul Nou in ultimii ani ai comunismului (I)- 24.03.2011

ParteaI : Despre cum am inceput eu sa educ ultima mea promotie de Oameni Noi
(Nota: Orice asemanare cu situatii din era post-revolutionara este cutremuratoare)
„Educarea gustului artistic, a sensibilitatii estetice a elevilor contribuie la formarea omului nou, care va cultiva relatii bazate pe sentimente umane, pe principii de etica, estetica si echitate la locul de munca.”
Nu, nu e un citat din vreo lucrare de acum douazeci si ceva de ani!
E dintr-o prezentare mult prea actuala ca sa nu ma faca sa ma infior! Cineva, dupa atatia ani, inca mai are manierismele verbale caracteristice acelei perioade! Si pune aceste vorbe intr-un context presupus contemporan, presupus educational!
Mai intai expresia ma zgarie pe retina, apoi imi da ocazia de introspectie: „Bine-bine, critici tu pe altii, dar tuu… tu ce faceai, mai ales in ultimii ani ai comunismului?”
Pai, ce sa fac si eu??? Educam Omul Nou!
In ultimii ani de comunism eram o biata invatatoare suplinitoare, cu un copil de crescut, aflata la dispozitia ( sau indispozitia) inpectorilor si directorilor de scoli, umbland cu capul aproximativ plecat, in fiecare toamna, in cautarea unui post pentru inca un an, inca un an, inca un an….
Si mai vine o toamna, si iar in deal la inspectorat… De data asta ma duce Directoarea, nervoasa pe Inspector ca pe mine m-a scos si m-a inlocuit cu alta (ca doar pila nu s-a inventat acum). Si Directoarea da un pumn in masa Inspectorului si zice: „Sa-i dai un post BUN, ca fata a MUNCIT!” Si Inspectorul ma trimite la „Scoala De Elita” , unde e puhoi de copii la clasa I si e nevoie de cineva care vrea sa MUNCEASCA!
„Ei, dah, -zic eu in gandul meu- cred ca exact de mine ii arde Directorului, de o mucoasa de douazecisicevadeanifarapilesicuuncopildecrescut! Dar, hai sa ma prezint acolo, sa zica Directorul ca nu ma primeste si sa vin inapoi la Inspector ca sa imi dea un post UNDEVA.”
Si ajung eu la Directorul Scolii de Elita si ma prezint si directorul zice: „Vezi, ca eu am cerut de la Inspector sa-mi trimita un om care MUNCESTE! Tu crezi ca esti in stare sa MUNCESTI????” Eu, cu capul aproape plecat, in raspund: „Da.”
Si incep sa MUNCESC. Cu copilul tinandu-se de fusta mea- la propriu-pentru ca la cresa inca nu e program. Inscrieri la clasa I, testari, cereri, dosare.
Sedinta de formare a claselor. Directorul ne pune la rand in functie de vechime si faima iar eu sunt a patra din patru-desigur. Directorul rosteste pe rand numele copiilor si ne intreaba in ordinea de pe tricou: „Il vrei tu? Il vrei tu? Il vrei tu?” Daca numele nu este pe lista de preferinte a vreunuia dintre cei trei dinaintea mea, Directorul zice pe un ton neutru: „Ia-l tu, Ileano”-ca asta e numele cu care m-au cadorisit. Copiii erau admisi sau respinsi de cei trei dupa criterii cum ar fi „sa am si eu o coafeza” sau „pentru ca nu am pe nimeni la Alimentara”. In cazul meu, imi era indiferent, ca oricum nu credeam ca voi ramane la Scoala de Elita prea multe zile dupa 15 septembrie. Ca o compensatie pentru intelegerea de care am dat dovada si ca gest democratic, mi se aloca litera A in seria claselor I.
Si se face 15 septembrie. Si vin parintii emotionati cu copiii si florile de rigoare. Si, pentru ca am litera A, incep sa-mi strig lista. Din vreo 40 de copii, doar trei intra in clasa. Eu nu am nicio surpriza, dar, cu capul aproape plecat, le spun celor care nu au intrat sa se gandeasca, pentru ca eu plec la Inspector si imi da alt loc de munca, dar ei nu vor avea unde duce copiii in prima zi de scoala.
Intre timp, colegii de serie si-au strigat si ei listele, au intrat in clasa, „Atentie, se inchid usile!” si, dupa unele codeli, exclamatii de mirare, incercari zadarnice de a mai gasi o batista de loc in clasa la care sperau sa ajunga, incet-incet a intrat si gasca mea in clasa.
Si uite asa, cu suspine si regrete, cu indoiala si revolta, am inceput noi: o invatatoare de douazecisicevadeanifarapilesicuuncopildecrescutsicucapulniciodatasuficientdeplecat, o mare de parinti, bunici, fratiori, surioare, unchi, matusi, vecine si prieteni de familie, sa insotim in calatoria fantastica a claselor primare pe cei (in total in cei 4 ani) 49 de copii. Pentru ca, vorba chinezului, ai nevoie de un sat intreg pentru a educa un copil.
Numai ca trebuia ca fiecare dintre acesti copii sa devina Omul Nou
Va urma.

Partea a II-a- Despre clasa I: CEMAFACEUCUEIACUM, TOTIODATA, UNDELUCREAZAMA-TA si alte dealuri abrupte- 25.03.2011
Buuun! Deci am colectiv de elevi cu neamurile aferente. Care neamuri ma cam depasesc la varsta, nivel de studii, statut socioprofesional, experienta de viata si lista poate continua. Plus nemultumirea ca nu au intrat in clasa la care sperau.
Paranteza: intamplator am acum un coleg care trebuia pe atunci sa aiba copilul la mine in clasa dar pana la urma s-a „invartit” sa-l mute in Clasa Grozava a Scolii de Elita. Acum cateva luni mi-a destainuit ca acum regreta. E problema lui. Inchid paranteza.
Plus ostilitatea aproape nemascata a colegilor de cancelarie, care nu pot intelege in ce fel o mucoasa de douazecisicevadeanifarapilesicuuncopildecrescut a ajuns sa aiba onoarea de a lucra cu ei, la Scoala de Elita.
Trag linie si adun: CEMAFACEUCUEIACUM????
In nemernicia mea, cea cu capulniciodatasuficientdeplecat, am aroganta sa-mi inchipui ca o voi scoate la capat.
Sa cer sfaturi de la colegii de serie este exclus. Principala strategie e sa fur din meserie (ei, nah, mai versific si eu, ce daca???) .
Si aud eu o metoda de abordare pe care o si aplic: TOTIODATA! Daca trebuie sa deschidem cartea sau caietul, o facem TOTIODATA! Daca facem doua bastonase, le facem TOTIODATA! Daca trebuie sa calculam 2+2, scriem si punem rezultatul TOTIODATA! Si tot asa, pana toata clasa ajunge la unison, de sa auzi sunetul sferelor. Doar ideea este ca suntem toti la fel, nu? Partea buna este ca in acest fel reusesc sa gestionez activitatea cu toti cei 39 de elevi (si numarul lor e in crestere!) .
Dupa cateva zile de scoala, vine Directorul sa vada ce si cum. „Uai, aveti toti uniforme? Da, vad ca aveti! Sunteti toti prezenti? Ileano, ai absenti? ” Eu: „Nu.” El „Bini. Da’ cu aista din prima banca, ce-i? Di ci nu s-o tuns? (si arata spre un baietel mititel, brunetel foc, cu un par negru-negru de vreo 4 centimetri) Uai, ci-i cu paru ista? Ma-ta nu stii sa ti tunda? Undi lucreaza ma-ta?” Copilul (intr-o limba literara de invidiat):”La Politehnica” Directorul: „Si ci faci ea acolo?” Copilul: „E laboranta” Directorul (de data asta cu o voce de catifea): „Si taticu`, undi lucreaza?” Copilul (cu modestie): „E conferentiar universitar, tot la Politehnica” Directorul (cu un zambet si o fata de Rostogan): „Puisor, te rog sa spui acasa, cand au ei timp. Poate te tund oleaca mai scurt!” Si pleaca. Si eu raman cu intrebarea: daca parintii copilului ar fi fost angajati ca portar si femeie de serviciu la Politehnica, ce ton ar fi folosit Directorul?
Dar nu pot sa nu-l iert pe Director. Probabil este unul dintre oamenii care au militat cel mai mult pentru conditii de invatare si afirmare pentru elevii lui, intr-o perioada a nivelarii personalitatii tinerei generatii cu buldozerul, el avand in acest sens un rol in lupta de salvare a generatiilor.
Tot Directorul ne-a ambitionat sa realizam si noi lucruri pe care le faceau alte clase: infrumusetarea si dotarea salii de clasa („Ileano, se nu te lasi! Sa vorbesti cu parintii, ca EU te sustin!”), implicarea in tot soiul de activitati, stabilirea unor standarde inalte in invatare.
Poate era un despot. Poate am suferit si am plans din cauza modului in care ma exploata. Dar cred ca este unul dintre cei de la care am INVATAT.
Va urma.

Partea a III-a: Despre ASTIACHIARMAASCULTACESPUN, OMULNOUCULEGEFIRMITURILEDEPEJOSCUDEGETELELE, MAREAFAMILIE, SFINTIINOSTRIBUNICI si CANDSI-AFRACTURATCOPILULMEUFEMURUL,cu un mic detour prin sistemul de sanatate: „CAREBAIETEL???”;- 26.03.2011
Nu, nu e prima data cand am de a face cu sedintele cu parintii sau cu discutiile individuale pe care trebuia sa le port cu acestia. Ba pot sa spun ca, in sase ani de lucru in invatamant, avusesem deja patru contexte diferite in care ma exersasem.
Dar e pentru prima data cand, analizand rezultatele obtinute in urma acestor intalniri, constat cu perplexitate ca ASTIACHIARMAASCULTACESPUN!!!
Pentru ca eu exprim solicitarea, pocnesc din degete si solicitarea mea este indeplinita! Pentru ca reusim impreuna sa aducem, dupa puterea noastra, putina culoare si lumina in sala noastra de clasa, care e acum ca o oaza intr-o lume cenusie si sordida.
Pentru ca ASTIA nu tin cont ca au si ei servicii de luni pana duminica si iar de la capat si isi gasesc timp sa fie langa copiii lor si langa mine de fiecare data cand e ceva de facut.
Pentru ca ASTIA, care au fiecare sarcini si responsabilitati ingrozitor de apasatoare in numele construirii societatiisocialistemultilateraldezvoltate, isi gasesc timpul si puterea sa mai vina si la scoala pentru a face curatenie in clasa, inclusiv pentru a bate cei circa 70 metri patrati de mocheta de sub bancile copiilor (pentru ca aceasta sarcina nu este trecuta in fisa postului femeii de serviciu; ea trebuie doar sa mature, dar la noi nu are altceva de facut decat sa deschida usa si sa constate zilnic faptul ca OMULNOUCULEGEFIRMITURILEDEPEJOSCUDEGETELELE si goleste cosul de gunoi in sacul de la baie).
Pentru ca ASTIA se dau de trei ori peste cap si le procura copiilor tot ce le cer, ei stiu de unde, ca doar toata lumea stie ce goale sunt magazinele.
Pentru ca ASTIA, care de regula ma surclaseaza prin nivelul studiilor, etc, ASTIACHIARMAASCULTACESPUN si invata de la desteapta de mine cum sa-si ajute copiii la lectii vorbindu-le pe „limba scolareasca”.
Si uite asa, zi de zi, pas cu pas, fara sa stim cand si cum, devenim MAREAFAMILIE, in care copiii sunt responsabilitatea tuturor- si nimeni nu trece nepasator, daca unul dintre copii are o problema.
In MAREAFAMILIE, noi construim societateasocialistamultilateraldezvoltata si formam OMULNOU in felul nostru propriu, actionand ca o comunitate de invatare, cu mult inainte de a se fi importat conceptul.
In MAREAFAMILIE, nu conteaza cine indeplineste sarcinile, atata timp cat scopul este indeplinit si copiilor li se ofera sprijinul de care au nevoie.
In marea familie, SFINTIINOSTRIBUNICI sunt bunicii tuturor copiilor si nu ne lasa niciodata la greu. Si nu se plang niciodata, ca doar sunt SFINTIINOSTRIBUNICI.
Si au rabdare uriasa cu noi, astia, ca si eu am nevoie de SFINTIINOSTRIBUNICI, ca sa-si faca timp ma asculte, ca sa ma sfatuiasca una-alta si chiar ca sa ma dojeneasca atunci cand depasesc limitele cu aroganta si incapatanarea mea de atotstiutoare, careia nimeni nu-i gaseste leacul: „Tovarasa invatatoare, nu stiti cat e de greu sa ai copil la scoala!” „Ba stiu, cum sa nu stiu?!” „Nu-nu, veti sti abia cand veti avea si dumneavoastra copil la scoala!” Si asa a fost!
In marea familie, SFINTIINOSTRIBUNICI fac de serviciu la tovarasainvatatoare acasa, pentru ca baietelul ei de doi ani jumate si-a fracturat piciorul la cresa si e in ghips pana la subsuori si trebuie sa stea cineva cu el cat tovarasainvatatoare e la scoala. Pentru ca, in societateasocialistamultilateraldezvoltata, oameniimuncii nu au voie sa lipseasca de la „servici” , decat daca crapadraculuisausuntincoma. Si eu, in prostia mea, iau de bun sloganul si imi sacrific copilul pe altarul societatiisocialistemultilateraldezvoltate si nu imi iau concediu medical, pentru ca dupa aceea trebuie sa daunotaexplicativa si sa particip la sedinta in care mi se aduc critici. Nu, multumesc.
In ziua CANDSI-AFRACTURATCOPILULMEUFEMURUL, eram la scoala. Ma duc eu la pranz sa duc catalogul la secretariat si Secretara imi zice intr-o doara:”Vezi ca au sunat pe la 10 de ca cresa lu’fecioru-tu, au zis ca si-a rupt un picior, sau ceva…”.
Nu pot povesti cum am ajuns la cresa, ca nu stiu. Acolo, tovarasele imi fac un scandal monstru ca sunt o mama iresponsabila si ca nu am venit imediat sa ma ocup de internarea lui si ca au trebuit ele sa se ocupe de asta in locul meu. In graba de a ajunge mai repede langa copilul meu, nu mai stau sa aflu cum si-a fracturat copilul meu piciorul. Si n-am aflat niciodata adevarul.
Acum urmeaza un detour prin sistemul sanitar.
Ajung eu la spital. Toata lumea se uita urat la mama asta denaturata. O asistenta imi arata scarbita usa in spatele careia este copilulmeu. Si constat ca puiul meu este in spatele usii LA PROPRIU! Are patul asezat in asa fel, incat usa se izbeste de el la fiecare deschidere, provocandu-i dureri inspaimantatoare. O „mama” internata in acelasi salon tocmai urla la el sa nu mai tipe de durere, ca il bate. Cind ma vede, copilul meu incearca sa rosteasca: „mama!” dar nu are glas. Copilul meu si-a pierdut darul vorbirii. Ajunge imediat si varulutata care sta aproape de spital. A adus damigenele abia sosite de la tara si le-a distribuit si acum avem, eu si copilumeucareamutitdespaima, rezerva noastra. De a doua zi, dupa ce i se pune ghipsul, incep demutizarea. Vine seara si mi se aduce in rezerva un copilas de la Casa Copilului, cam de aceeasi varsta si cu acelasi tip de aparat ghipsat ca si al copilului meu. Era la termen si trebuia sa i se scoata ghipsul. In afara de mine, ca eram cu el in aceeasi incapere, au mai trecut pe la el femeile care aduceau mancarea. In ziua in care ne-am externat, ii zic asistentei care-mi scria biletul de iesire ca baietelul celalalt a ramas singur in rezerva. Cu o privire buimaca, asistenta ma intreaba: „CAREBAIETEL????”
Am terminat si cu detourul asta.
Si ma intorc la tema zilei.
DRAGII MEI, VOI, ASTIACARECHIARM-ATIASCULTATCESPUN, SFINTIINOSTRIBUNICI SI TOTI CEI CARE NE-ATI AJUTAT SA SCAPAM CU BINE DIN TOATE, EU, CEA CUCAPULNICIODATASUFICIENT DEPLECAT, MA INCHIN PANA LA PAMANT IN FATA VOASTRA, PENTRU CA DE LA VOI AM INVATAT CUM TREBUIE SA NE PESE DE COPIII NOSTRI!
Foarte probabil ca va urma.

Anunțuri

Comentează sau lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s