Învățătoare în anii comunismului (II)


Partea a IV-a: In care apare din nou Directorul saracu’, ca personaj exotic in povestea faptelor noastre de arme- 27.03.2011
Motto:„Acum nu putem nega faptul că prezenţa ameninţării unui duşman comun va
cimenta sentimentul de apartenenţă la grup in orice organizatie umana. O familie (dacă nu este deja grav perturbată) va creşte in coeziunea în faţa adversităţii şi o naţiune nu este niciodată la fel de unită ca în timp de război. Dar, psihologic vorbind, accentul trebuie fie pus în primul rând pe dorinţa de securitate, nu pe ostilitatea în sine.”
Gordon Willard Allport (1897 –1967)


Copilul meu de doi ani jumate il admira la maximum pe Director, pe care pentru un timp il ia drept model in viata. „Cum asa?” –vei intreba. „Un copil de doi ani? Cum ti-ai dat tu seama de asta?” Pai, uite cum. Intr-o zi, tot dim notive de program al cresei, mi-am luat copilul la o sedinta la scoala. La intoarcerea acasa, il vad ca trebaluieste nustiuce cu servieta mea „Diplomat” (cadou primit cand am inceput sa lucrez in invatamant…) . Imi ia agenda, o baga in servieta, se chinuie sa urce servieta pe birou, se catara pe scaun. Dupa toate aceste peripetii, ia o mutrita serioasa, deschide tacticos servieta, scoate agenda, o deschide si se uita roata cu o privire hotarata pe sub sprincenutele incruntate. Simt nevoia sa iau o atitudine respectuoasa si sa ma pregatesc sa iau notite….
Da, Directorul este un om demn de respect. Numai el stie cum face ca sa aiba cea mai ingrijita scoala, cele mai pregatite cadre didactice, cei mai performanti elevi. Nu uit ca el facea toate astea in epoca in care egalitatea insemna sa o ducem toti la fel de rau.
Dar destul cu elegia.
Sa-ti povestesc cum aveau loc asistentele la seria noastra de clase. Stiam toti ca, daca Directorul apare cu Agenda Rosie, inseamna ca i s-a nazarit de asistente la ore. Cand venea la seria noastra, intra pe prima usa: „Ora asta iti fac asistenta”. „Ooffff, tovarasu’director, daca ati sti cat mi-e de rrraau! Inima asta… iar ma supara!” „Bine, vin alta data!”. Ajungea la usa a doua: „Ora asta iti fac asistenta”. „Azi ti-ai gasit? Cand eu trebuie sa scriu raportul la Pionieri, sa centralizez strangerea angajamentului pionieresc, sa vorbesc cu fiecare comandant de detasament pentru activitatea de duminica????? Lasa-ma in pace!!!!” Iese Directorul si nu mai ajunge sa intre pe usa a treia, ca persoana cautata ii sare in fata :”Tovarasu’ director, chiar voiam sa va caut, mamei mele ii este iar foarte rau, tre’ sa plec chiar acum, ma invoiti???” „Bine”- zicea tovarasul Director. Si ajungea la usa mea, intra si se aseza in ultima banca sa-mi faca asistenta, fara sa mai zica nimic. Si copiilor mei li s-a format ca o a doua natura sa aiba asistenta la ore, oricand.
Directorul avea boala sa dea teste cu subiect unic la fiecare serie de clasa, trimestrial (de unde vedem noi alt concept implementat inaite de a se fi inventat). Si, pe undeva prin clasa a treia, ne strange el sa ne organizeze pentru testare si zice : „La clasele unde am banuieli ca invatatorii le sufla elevilor la testare, voi veni sa asist!!!!”. Si ma trezesc la ora respectiva ca imi apare in clasa. „ Pai, cum, tovarasul director, la mine veniti? Eu sunt cea care sufla copiilor???”- intreb eu (ca doar sunt cea cucapulniciodatasuficientdeplecat). El imi raspunde ceva de genul „nu te intereseaza pe tine ce cred eu, ca fac cum vreau si daca vreau te pot da afara oricand, ca esti o amarata de suplinitoare!”. Din vorba in vorba, imi sare tandara- da’ rau de tot! „Stiti ceva, copii? Ia strangeti voi foile si scoateti Desenul, ca ora asta avem in orar Desenul, nu Matematica si nu este regulamentar sa schimbam orarul! ” Si copiii MEI se executa imediat si scot desenul. „Ileano, ai innebunit???” zice directorul. In fine, dupa negocieri dure, ma induplec eu si le zic copiilor MEI sa ia foile si sa scrie la test, ca sa nu mai pierdem timpul alta data. Copiii MEI se apuca de lucru calmi si dau testul cu bine . Dupa ora, sigur ca Directorul ma convoaca la cabinet. Eu iau catalogul, cobor la el si ii zic: „Tovarase Director, deoarece m-am saturat PANA PESTE CAPUL MEU de amenintarea ca ma dati afara daca nu inghit tot-tot, m-am decis sa va anunt ca DE MAINE NU MAI VIN LA SERVICIU !!!! Va rog sa verificati si sa preluati catalogul si sa anuntati Inspectoratul sa va trimita om, ca eu ma duc acasa sa ma odihnesc, ca mi-a ajuns!!!!”
Il las sa proceseze informatia si plec acasa. Unde, dupa ce ma calmez, realizez cam ce am facut… Ei, asta e! Intotdeauna mi-am asumat faptele, ce o fi, o fi!
A doua zi ma prezint la scoala ca de obicei. Exact cand suna de ora 8, Directorul deschide usa clasei si intreaba cu o voce de tunet: „Ai venit?????”- eu raspund tot rastit ( ca doar sunt cea cucapulniciodatasuficientdeplecat) : ” Am venit!!!!” „Bine!!!!!!!” racneste el . Si de atunci niciunul dintre noi a mai pomenit de intamplarea asta niciodata.
Prin clasa a patra, participam si noi la o excursie a intregii scoli, cu nu-mai-stiu-ce-ocazie. Ajungem noi in statiunea unde suntem cazati, eu stau in fruntea sirului de copii din clasa mea. Directorul vine la copilul de la coada sirului si ii zice: „Uai, veniti dupa mine!” Copilul se uita cu ochisorii lui candizi (Doamne, ce ochisori mai aveau, toata curatenia si frumusetea Lumii izvora din ei!) – se uita la Director, se uita la mine ca nu ma misc si ramane pe loc. Directorul merge spre hotel in pasi de atlet, convins ca noi il urmam, ajunge la Receptie si, cand isi intoarce capul, vede ca nu e nimeni in spatele lui. Vine inapoi scaparand scantei din calcaie si se ia de noi ca l-am facut sa piarda timpul. Investighez eu incidentul si il lamuresc: „Tovarasu’ Director, copiii MEI au venit aici CU MINE si cea care raspunde de soarta lor sunt EU. Asa ca, daca vreti ca ei sa faca ceva, trebuie sa vorbiti mai intai CU MINE!”
Directorul mi-a insuflat dorinta de a fi un invatator BUN.
Directorul mi-a indrumat activitatea, dandu-mi sfaturi nepretuite pentru imbunatatirea metodelor de lucru la clasa. Directorul mi-a aratat ca mai bine ii inveti pe elevi mai putine lucruri, dar corecte din punct de vedere stiintific, decat multe si gresite. Din zece porunci date de Director in scoala aia, noua si jumatate erau indeplinite de mine. Dar am strans in cei patru ani experienta, cat sa ma ajute pe tot restul activitatii.
De la Director am invatat ca omul este supus greselii, ca numai cine nu munceste nu greseste- dar ca, aceluia care a gresit, trebuie sa-i dai ocazia sa se indrepte.
Pentru ca Directorul, dupa cum am mai spus, este un om de la care am INVATAT. Si, pentru copilul meu, a fost unul dintre modelele in viata.
Cred ca va urma.

 

Partea a V-a: Shock! Shock! Shock!- Aici si NUMAI AICI voi dezvalui in premiera cum m-am ales eu cu calificativul profesional INSUFICIENT in primul an la Scoala de Elita pentru ca NU STIU SA-MI PRETUIESC REZULTATELE PROPRIEI MUNCI, apoi cum m-a scos din belea ZMEOAICA- CEA- BUNA- SI- DESTEAPTA, cand cu BRIGADA DE LA MINISTER si, intr-un final apoteotic al acestui capitol, voi dezvalui cine este UNGUROAICA DRACULUI!!!!! Shock! Shock! Shock!!!!!- 28.03.2011

Nu e usor sa fii tovarasainvatatoare la Scoala de Elita!!! Dar… nici elev!!!! Ori esti foarte bun, ori NU EXISTI! Sau, cel putin, nu pentru multa vreme…
Ajungem noi cu bune si rele aproape de sfarsitul clasei I. Directorul tot face ce face si tot ne aminteste sa nu trecem in clasa urmatoare elevii care sunt prea in urma fata de „nivelul clasei”. Sa-l ascult? Sa nu-l ascult? Ma fac si eu ca uit ca sunt cea cucapulniciodatasuficient de plecat (maaaare eroare!!!) si – hai sa las si eu doi repetenti.
Si vine toamna. Si ma prezint eu la scoala. Si la scoala mare ancheta de la Inspectorat, ca profesoara de Matematica lasase prea multi corigenti. Si, daca tot erau acolo, au chemat la re-evaluare toti corigentii si –desigur- repetentii scolii. Si ii cheama- desigur- si pe cei doi copii ‚ai mei”. Si iese de aici ca elevii „mei” au fost lasati repetenti cam fara sa fie nevoie- ceva cu cerintele minime de promovare, dar nu scria nicaieri care sunt alea. Internetul si site-ul Ministerului s-au inventat muuuulltt mai tarziu!!!.
In toata agitatia aceea, se mai trezeste si Directorul sa-mi reproseze: „Ei, vezi, Ileano, ce mi-ai facut???” . Eu nu scap ocazia sa-i amintesc, cu –aproximativ- respect cine si ce a zis mai pe aproape de sfarsitul anului scolar. Directorul mediteaza ce mediteaza si, la sedinta de final de ancheta, minune!!! Imi ia apararea!!!! Dar asta nu m-a scutit sa primesc calificativul profesional INSUFICIENT, insotit de o apreciere verbala a Inspectorului : „Ileano, ti-ai dat singura cu barda-n freza, pentru ca NU STII SA-TI PRETUIESTI REZULTATELE PROPRIEI MUNCI!”.
Sar direct la clasa a IV-a, pe la mijlocul lui decembrie 1989. Cu o saptamana inainte de Timisoara, judetul nostru este cuprins in tavalugul oparit al unei brigazi de control de la Minister iar Scoala de Elita este propusa de Inspectorat printre scolile ce sunt inspectate (ca forma de apreciere a valorii, sau ca razbunare???). Directorul ne aduna pe toti sa ne dea placuta veste si ne avertizeaza sa nu facem greseli „nici cat o picatura de ulei intr-o galeata cu apa”, ca brigada vine din alt judet, unde a destituit un profesor de Filozofie care s-a luat in bete cu ei.
Si vine brigada. Pe noi, cei de la a IV-a, ne loveste dublu norocul, pentru ca, fiind clasa de final de ciclu, avem si inspectie la clasa la disciplina Istorie, si teste scrise la Limba romana si Matematica!
Dam noi testele, luam medii-record la fiecare clasa si primim cu drag in sanul nostru membrii brigazii care asista la lectiile de Istorie. Si vine si randul meu. Si eu pregatisem cu copiii inclusiv citate din Tezele din Aprilie (ferice de cine nu stie ce sunt alea!). Si facem noi o demonstratie de cunoastere a lectiei cu Mihai Viteazul de-si exprima Brigada marea satisfactie resimtita. Si zice brigada:”Ei, acum sa discutam cu activul pionieresc (iar o expresie doar pentru cunoscatori!) sa vedem noi daca asa se desfasoara fiecare lectie de istorie si alte intrebari”. Si activul pionieresc se grupeaza organizat in fata Brigazii, cu comandanta de pionieri ZMEOAICA- CEA- BUNA- SI- DESTEAPTA in frunte. (Era o ZMEOAICA precum in poemele alea eroice, ‚Luptati ca niste zmei, copiii mei!!!”) Si intreaba Brigada una- alta, dupa care asa, din senin, intreaba „ce materiale mai folositi voi, dragi pionieri, la orele de istorie?” exact-dar EXACT in momentul acela, dau cu ochii de Tezele din Aprilie, din care uitasem sa-i pun pe copii sa dea citate!!!! Si ma fac verde. ZMEOAICA- CEA- BUNA- SI- DESTEAPTA imi vede disperarea si incepe sa relateze cu foc despre cum am folosit noi respectivele Teze la ora anterioara si ce multe invataturi au tras pionierii din studiul documentului. Eu dau sa rasuflu usurata, dar Brigada zice „Bine, am vazut ca aveti documentul pe masa TOTI, dar altceva voiam eu sa aud. De exemplu, diapozitive folositi???” Auzind eu intebarea, incep sa-mi dau in gand pumni in cap, cum de nu mi-a trecut prin minte sa folosesc diapozitive?! Dar ZMEOAICA- CEA- BUNA- SI- DESTEAPTA nu e desteapta doar pentru ca asa zic eu. Calma de parca vorbea cu ma-sa de desenele animate de la 17.10, zice „Da, folosim si diapozitive, dar mai rar, pentru ca noi economisim energia electrica” !!!!! Eu raman in extaz iar Brigada pleaca sprintara in culmea satisfactiei de indrumare si control.
Ca si ZMEOAICA- CEA- BUNA- SI- DESTEAPTA, toti copiii MEI sunt buni si destepti. De aceea, eu mai schimbam „activul pionieresc„ din timp in timp, pentru a le da ocazia sa invete cum e sa fii conducator. Intamplator, ZMEOAICA- CEA- BUNA- SI- DESTEAPTA era comandanta de detasament in perioada aceea si a avut ocazia sa-si schimbe porecla in renume.
A doua zi dupa Brigada a venit Revolutia si eu am trecut de la tovarasainvatatoare la statutul de Doamna.
Toata lumea de la a IV-a face pregatire in draci la Limba romana si Matematica, pentru ca elevii sa aiba rezultate remarcabile la teste si sa intre la Clase de Elita.
Numai ca eu si copii MEI primim o sarcina de onoare, sa tinem lectia model la Cercul Pedagogic, si anume la disciplina MUZICA. Pentru ca, nu-i asa, au zis colegii de serie, mai trebuie sa mai tina „si altii” activitati. Si, cand s-au uitat pe lista la „si altii”, au gasit doar numele meu.
Noroc ca eu si copiii MEI stiam Muzica, pentru ca ne-a placut intotdeauna sa avem cultura generala si nu sa pompam la Romana si Mate de nebuni.
Si tinem noi lectia model. Singurul moment de panica a fost cand IUBIREALU’LUCEAFARUL a sesizat prezenta discreta a unui musafir mai putin obisnuit: „Doamnaa, un gandacelll…”(deoarece ea de mica a fost Zana Gandaceilor Si A Altor Fiinte Mici). Si arata spre tavanul de un alb imaculat. Si, pe tavan, un gandacel de bucatarie cat o farfurie, pe care am incercat tot restul orei sa-l hipnotizez, sa un cada in capul musafirilor (poate in cautarea proprietarului, ca NOI nu aveam, dovada- reactia plina de sensibilitate a lu’ IUBI’).
Terminam ora si primim mari laude, ca ora a mers ca o ilustrare a manualului de didactica disciplinei. Cu copiii MEI in distributie, eu nu am nicio surpriza –e si normal!
In usoara agitatie a plecarii musafirilor, aud o remarca a cuiva din scoala mea: „Ai vazut, tu, ce lectie frumoasa a tinut UNGUROAICA DRACULUI????”.
………………………………..
Mai vrei? Stai pe faza!

 

Partea a VI-a: Ce e in trend ca sa fii UN CADRU DIDACTIC CARE SE RESPECTA- tot felul de chestii moderne, de la tinuta cadrului didactic la metodele de invatamant -sfarsitul anilor ’80-  01.04.2011

Un cadru didactic care se respecta trece de tinuta cu fusta larga similara gospodinelor post-belice la tinuta cu umeri supradimensionati croita din materialul primit cadou ocazional (pentru ca in magazin nu se gaseste) si cusut de croitoreasa personala care stie sa inchipuie haine dupa unele modele din revista de profil.
Un cadru didactic care se respecta este inventiv si foloseste perdelele (colorate si cu model in frunzulite) in loc de dantela, pentru a-si imbogati garderoba cu frumoase rochite si bluzite de gala.
Pentru un cadru didactic care se respecta, la orice varsta, palaria asortata purtata pe strada, in clasa, la sedinte si in orice context oficial este O-BLI-GA-TO-RI-E! Ca si flecurile metalice de la tocurile de minimum 5 centimetri, pentru a creste durata de viata a pantofilor -procurati cu pretul unei imbulzeli in care palaria era sa nu-si mai revina la forma normala. Plus dovada de curaj pe care o faci, purtand astfel de flecuri cand iei curba in viteza pe holul scolii, care este dotat cu un mozaic bine lustruit de personalul de intretinere! Este evident pericolul in care se afla palaria, aflata si asa in echilibru instabil, atat in urma micii incaierari de la Incaltaminte, cat si din cauza actiunii neprevazute a ploii, care a produs o ciudata reactie de stramtare si scurtare a calotei !!!
Pe timp friguros, un cadru didactic care se respecta poarta cu mandrie pulovere, fuste, jachete, rochii si chiar pantaloni din PNA (sau din mohair, daca are pe CINEVA unde trebuie…), toate impletite seara, ca la televizor se termina repede programul.
Un cadru didactic care se respecta foloseste, in activitatea didactica, metodele cele mai moderne: fie Activitatea frontala (ca presupune mai multa disciplina, mai ales daca le ceri elevilor cu un ton hotarat: „Ochii in ceafa celui din fata ta!!!!”), fie Munca Independenta, in cadrul careia elevul se va baricada cu ce are la indemana (ca doar stim de la Istorie ca romanul este inventiv cand isi apara raul-ramul) astfel incat toata lumea sa stea cu ochii DOAR in foaie pana zic eu, altfel cine stie ce consecinte dramatice vor avea loc.
Dupa patru ani derulati astfel, colegii de clasa se vor recunoaste intre ei doar dupa forma cefei si nu vor face corelatia intre numele colegului si felul in care acesta arata, ca doar nu la asta vin ei la scoala!
Un cadru didactic care se respecta foloseste fise de MUNCA INDEPENDENTA scrise la indigo, ca de imprimanta inca nu se auzise. Inca de la clasa I, corecteaza utilizand bareme de notare in care o virgula uitata sau pusa anapoda valoreaza 0,05 puncte iar explicatia asupra intelesului notei 7,37 la acelasi nivel de scolarizare o lasa pe seama familiei, ca doar trebuie sa faca si aceasta ceva pentru educatia copiilor. Rezultatele evaluarilor se afiseaza la Panou, ca sa vada toata lumea cine este destept si cine se incapataneaza sa se opuna activitatii patriotice de formare a Omului Nou.
Ca sa demonstreze ca este pe drumul cel bun cu formarea Omului Nou, un cadru didactic care se respecta participa cu elevii la diferite competitii, cum ar fi Olimpiadele de Romana si Mate de la clasele primare, unde cu siguranta se vor obtine rezultate bune, pentru ca stie subiectele de o luna si le-a tocat cu elevii selectati pana acestia au inceput sa le viseze cu ochii deschisi.
……………………………………………………………………………..
In nemernicia mea, am incercat si eu sa ma raliez acestor curente si tendinte.
Dar – fiind cea cucapulniciodatasuficientdeplecat- am cam „fentat” unele dintre acestea.
Confectionatul hainelor era una dintre activitatile pe care le desfasuram personal, ca am crescut intr-o familie in care toata lumea se pricepea la asta.
Dupa ce am impletit (din PNA, desigur) cate un item din fiecare produs de imbracaminte posibil m-a apucat un plictis mortal pentru aceasta activitate mancatoare de timp, incat abia dupa catva timp am mai pus mana pe andrele si m-am apucat iar sa car cu sacosa carti de citit de la Biblioteca. Si uite asa am ramas cu garderoba mai saraca!
Cu palaria si flecurile pot sa spun ca m-am incadrat in tendinte (fiind prea vizibile, nu puteam sa fentez), dovada stau frumoasele fotografii alb-negru din cadrul diferitelor activitati.
Cu metodele moderne de asemeni nu am putut sa ma sustrag, din motive de asistenta la clasa (vezi partea in care m-am luat de bietul Director). Mai putin chestia cu ochii in ceafa celui din fata, ca ma pufnea rasul doar la gandul ca as spune asa ceva si i-as vedea pe copii executand- plus aroganta mea proverbiala, datorita careia consideram ca e mai important sa se uite LA MINE! Ehhh, greselile tineretii- dar din pacate am ramas necorijata din acest punct de vedere didactic.
Am scris si eu la indigo, de mi s-a cocosat degetul mijlociu. Am corectat si eu dupa bareme, ca altfel era nenorocire!
Cand au mai crescut copiii, dadeam lucrarea de control odata cu ei. Faceam corectarea si notarea impreuna. Probabil sunt unii dintre ei care nici acum nu cred ca eu luam intr-adevar 8,45 la Mate, cand ei luau 10, 9,95… Probabil credeau ca asa ma joc eu, ca sa-i incurajez. Probabil. Dar NU e sigur…
Cu putin timp inainte de Revolutie, bunica mea s-a dus la cele vesnice si reusesc si eu sa ma invoiesc pentru inmormantare. Cat am lipsit, a trebuit ca si copiii mei sa participe la o selectie mentru nu-stiu-ce cerc de performanta. Cade in sarcina aceleiasi vajnice Zmeoaice- comandanta mea de pionieri- sa nominalizeze cativa copii pentru a participa la testare. Ca de obcei, se descurca excelent si-i nominalizeaza pe cei mai buni.
Ma intorc la scoala. Copiii MEI mi se plang ca au fost luati in ras de cei de la alte clase, in sensul „bai, fraierilor, noi stim subiectele de test de acu’ o luna si stim rezolvarile pe de rost, voi ce cautati aici???”. Avem totusi noroc si este admis Italianul la cerc, aduce in clasa ceea ce se lucreaza acolo si rezolvam si noi la ore.
Vine Revolutia si se inventeaza premiile de excelenta. Pregatesc si eu pentru copiii MEI diplome si, fiind cu litera A, sunt prima de la clasa a IV-a care le imparte pe scena, la festivitatea de premiere. Nu sunt la fel de multe ca la alte clase.
Ma intorc mai spre spatele scenei si aud pe cineva zicandu-mi la ureche: „Felicitari, Ileano! Copiii TAI au MUNCIT pentru premiile primite! Pe cand pramatiile mele, desi au stiut intotdeauna subiectele dinainte, tot nu au luat toti premii!!!”
E bine si la ureche…
Va urma???

Partea a VII-a: PSEUDO-EPILOG-   02.04.2011
Cu vreun an inainte de Revolutie, Scoala de Elita aniversa ceva ani de functionare si a fost imbracata in haine de sarbatoare. Toate holurile erau pline de expozitii cu diplomele si trofeele adunate. Toate panourile de pe holuri si din clase erau frumos ornate cu diferite mesaje cara aratau cum am pus noi umarul la indeplinirea sarcinilor ca niste vajnici luptatori pentru construirea SSMD-ului (e doar pentru cunoscatori!) si formarea Omului Nou.
Pentru ca toate acestea sa fie expuse a fost necesar sa decupam litera cu litera, desen cu desen, dunga colorata cu dunga colorata, grafic cu grafic… etc…etc… si apoi sa le lipim in functie de indicatiile pretioase ale unora sau altora, mai mult sau mai putin implicati in propaganda vizuala sau de alte tipuri. Si asta am facut-o noi: eu, care imi lasam copilul la camin pana noaptea, ca sa indeplinesc obligatiile de „servici”; Ochialbastri, care era cu burta la nas dar se catara pe scaune si scari din acelasi motiv; Parnegru, care probabil atunci a invatat sa-si neglijeze viata personala pentru a se dedica scolii. Pe ici- pe colo mai apareau si altii care mai puneau cate o foaie pe un panou –si gata!
A trecut cu bine si asta.
Acu’ voi reveni la saracu’ Director. De fiecare data cand era vreo sedinta sau festivitate, dupa ce lua el cuvantul erau abonati la a-i aduce laude cativa dintre subalternii sai, care aveau o pasiune sa-i elogieze munca.
Vine Revolutia. Toata munca noastra la panourile scolii se duce dracului, pentru ca Directorul ne da ordin ca pana la plecarea acasa sa dispara tot ce e legat de propaganda comunista- adica TOT! Si-desigur- tot noi, cele care lipiseram si decupaseram, avem de dus la indeplinire si acest ordin.
Se convoaca primul Consiliu Profesoral post-revolutionar. Singurul punct pe ordinea de zi: discutarea activitatii Directorului. Cine sunt cei care iau cuvantul primii, sa infiereze cu manie democratica actiunile respectivului personaj?
Eu, suplinitoarea care a adunat atatea motive de nemultumire de i-a dedicat Directorului un capitol special in povestea de fata?
Sau -poate altii cam in aceeasi situatie?
Sau o fi printre noi vreun disident cunoscut, care ar putea vorbi de la inaltimea justificata a ascendentului moral?
Nu. Exact aceia care nu-si dadeau rand in a-l inalta in slavi, cei care intotdeauna aveau grija sa scoata in evidenta calitatile nemaipomenite ale Directorului- tot ei se ridica acum in Consiliu si-i arunca in fata exact aceleasi lucruri, formulate acum ca ACUZATII.
L-au dat afara din functie. S-a transferat la alta scoala. Cei de acolo au STIUT ca nu e bine sa arunci in hazna un diamant si l-au si ales ca Director.
Dupa vreo trei luni de bajbaiala in cautarea echilibrului si faimei pierdute, Scoala de Elita l-a RUGAT pe Director sa se intoarca. Dar Directorul i-a refuzat, deoarece nu a vrut sa lase SCOALA LUI de izbeliste.
……………………………………………………………………….
Dupa Revolutie, organizatia de pionieri s-a desfiintat. Multi dintre copiii MEI au simtit un mare regret ca nu mai pot purta cravata si insemnele de pionier, care pentru ei reprezentau recompense pentru munca lor sustinuta. Pentru ca putem numara pe degete zilele in care plecam toti acasa inainte de ora 14.00. Pentru ca nu-mi aduc aminte sa fi avut multe duminici libere, in care sa nu fi avut activitati. Pentru ca invatam pe rupte, intr-o scoala in care nu se stia CAT DE MULT E PREA MULT si, pe la inceputul clasei a IV-a, m-am dus cu culegerea de Mate la Director, sa-l intreb daca mai continui, pentru ca deja ajunsesem la clasa a VI-a.
– Oroare! –vor striga unii, considerand ca acesti copii plangeau doar pentru ca erau INDOCTRINATI.
– Saracii copii naivi!- vor ofta altii, aproape mimand o lacrima de compasiune.
Variante aflate la mare distanta de adevar.
Pentru ca eu am format OMUL NOU in viziunea personala a celei cucapulniciodatasuficientdeplecat.
Pentru ca –pentru NOI- a avea cravata de pionier insemna ca TREBUIE sa privesti inainte si sa nu stai cu spatele indoit, pentru ca esti cuminte, esti harnic, esti drept, esti cinstit, esti milos cu cei mai slabi decat tine, iti respecti parintii, protejezi mediul, respecti Legea, ai dorinta de a sti si de a invata, pentru a fi printre cei mai buni acolo unde vei deveni membru productiv al comunitatii, si pentru MULTE alte motive care iti dau DREPTUL SA NU STAI NICIODATA CU CAPUL PLECAT- DECAT ATUNCI CAND AI GRESIT, IAR CAT TIMP STAI CU CAPUL PLECAT, NU O FACI DOAR PENTRU A ARATA CA-TI RECUNOSTI GRESEALA, CI SI PENTRU A TE GANDI CUM SA TI-O REPARI.
…………………………………………………………………………
Am fost pentru voi o invatatoare foarte rea. Pentru ca nu am stiut sa va apar de CEILALTI si, din cauza incapatanarii mele, ati trecut prin atatea clipe grele si nedrepte. Pentru ca eram prea tanara ca sa cunosc valoarea compromisului (nici acum nu-s mai breaza, dar asta e alta Poveste…)
Daca nu am pomenit (inca) intamplari si amintiri cu fiecare dintre voi, nu inseamna ca v-am uitat. Imi amintesc fiecare pereche de ochi plini de candoare si curiozitate indreptati spre mine.
Imi amintesc fiecare zambet de fericire si fiecare lacrima curata, toate izvorate din acei ochi, ca marturie a sensibilitatii sufletelor si inimilor brave care se ascundeau in spatele uniformelor.
Imi amintesc ultima intalnire cu o MAMA pe care (am aflat-o in mod tragic peste prea putin timp) as fi putut sa o ucid din prea multa fericire, cand i-am spus in mijlocul strazii ca baiatul ei va lua Premiul Intai!
Imi amintesc de voi, de toti, de tot satul nostru de copii, parinti, bunici, frati si surori, matusi, unchi, vecini si prieteni cu care am avut privilegiul sa trec prin cei patru ani atat de grei.
Si de un catun mai mititel, in care locuiau dragii mei parinti si rabdatorul si intelegatorul meu copil, care nu m-a repudiat ca mama iresponsabila- pentru ca uneori cadea pe locul doi in lista de prioritati, din motive de obligatii de ‚servici”!
Imi amintesc de fiecare dintre voi -si in continuare va recunosc in fotografiile timpului prezent (traiasca Internetul!) pe care le mai gasesc, in care poate nu va recunosc de la inceput, dar ochii –ochii vostri care privesc visatori inainte si usor in sus- imi spun ca sunteti voi, cei pe care ii stiu: candizi si bravi, seriosi, zambind sau de-a dreptul razand, cautati cu privirile viitorul si raspunsul la intrebarea „Oare ce bine pot eu sa fac in lumea asta?”
Va iubesc pe toti la fel de mult, asa cum imi impart iubirea in mod egal si acum, pentru fiecare copil de care am grija.
Nu inteleg un lucru.
De ce imi spuneti ca aveti amintiri frumoase din acea perioada?
Daca ati iertat – sau pur si simplu ati uitat cat de greu a fost- va multumesc!
……………………………………………………………………………..
Am esuat in formarea OMULUI NOU.
Aflu insa ca va cam descurcati, ca sunteti acum familisti si aveti cariere onorabile, ca v-a cam placut sa INVATATI CARTE si ca asta va si foloseste la ceva…
…………………………………………………………………………………………..
A fost odata o invatatoare de douazecisicevadeani, farapilesicuuncopildecrescut si cucapulniciodatasuficientdeplecat. Avea o clasa de aproape cincizeci de copii, cu care a umplut INTREG PAMANTUL.
…………………………………………………………………………………………..
Acesta nu este un ramas-bun!
Acesta este un mesaj de DRUM-BUN, pentru TOTI puii MEI (copil personal sau copiii altora) care au zburat demult din cuib si sunt pe picioarele lor. Si am incredere ca se vor descurca de minune.
Pa, copii!

Anunțuri

Comentează sau lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s