Tag Archives: epoca de aur

„Despre cum am format eu Omul Nou in ultimii ani ai comunismului” –aproape de final (VII)


Partea a VII-a: PSEUDO-EPILOG
Cu vreun an inainte de Revolutie, Scoala de Elita aniversa ceva ani de functionare si a fost imbracata in haine de sarbatoare. Toate holurile erau pline de expozitii cu diplomele si trofeele adunate. Toate panourile de pe holuri si din clase erau frumos ornate cu diferite mesaje cara aratau cum am pus noi umarul la indeplinirea sarcinilor ca niste vajnici luptatori pentru construirea SSMD-ului (e doar pentru cunoscatori!) si formarea Omului Nou.
Pentru ca toate acestea sa fie expuse a fost necesar sa decupam litera cu litera, desen cu desen, dunga colorata cu dunga colorata, grafic cu grafic… etc…etc… si apoi sa le lipim in functie de indicatiile pretioase ale unora sau altora, mai mult sau mai putin implicati in propaganda vizuala sau de alte tipuri. Si asta am facut-o noi: eu, care imi lasam copilul la camin pana noaptea, ca sa indeplinesc obligatiile de „servici”; Ochialbastri, care era cu burta la nas dar se catara pe scaune si scari din acelasi motiv; Parnegru, care probabil atunci a invatat sa-si neglijeze viata personala pentru a se dedica scolii. Pe ici- pe colo mai apareau si altii care mai puneau cate o foaie pe un panou –si gata!
A trecut cu bine si asta.
Acu’ voi reveni la saracu’ Director. De fiecare data cand era vreo sedinta sau festivitate, dupa ce lua el cuvantul erau abonati la a-i aduce laude cativa dintre subalternii sai, care aveau o pasiune sa-i elogieze munca.
Vine Revolutia. Toata munca noastra la panourile scolii se duce dracului, pentru ca Directorul ne da ordin ca pana la plecarea acasa sa dispara tot ce e legat de propaganda comunista- adica TOT! Si-desigur- tot noi, cele care lipiseram si decupaseram, avem de dus la indeplinire si acest ordin.
Se convoaca primul Consiliu Profesoral post-revolutionar. Singurul punct pe ordinea de zi: discutarea activitatii Directorului. Cine sunt cei care iau cuvantul primii, sa infiereze cu manie democratica actiunile respectivului personaj?
Eu, suplinitoarea care a adunat atatea motive de nemultumire de i-a dedicat Directorului un capitol special in povestea de fata?
Sau -poate altii cam in aceeasi situatie?
Sau o fi printre noi vreun disident cunoscut, care ar putea vorbi de la inaltimea justificata a ascendentului moral?
Nu. Exact aceia care nu-si dadeau rand in a-l inalta in slavi, cei care intotdeauna aveau grija sa scoata in evidenta calitatile nemaipomenite ale Directorului- tot ei se ridica acum in Consiliu si-i arunca in fata exact aceleasi lucruri, formulate acum ca ACUZATII.
L-au dat afara din functie. S-a transferat la alta scoala. Cei de acolo au STIUT ca nu e bine sa arunci in hazna un diamant si l-au si ales ca Director.
Dupa vreo trei luni de bajbaiala in cautarea echilibrului si faimei pierdute, Scoala de Elita l-a RUGAT pe Director sa se intoarca. Dar Directorul i-a refuzat, deoarece nu a vrut sa lase SCOALA LUI de izbeliste.
……………………………………………………………………….
Dupa Revolutie, organizatia de pionieri s-a desfiintat. Multi dintre copiii MEI au simtit un mare regret ca nu mai pot purta cravata si insemnele de pionier, care pentru ei reprezentau recompense pentru munca lor sustinuta. Pentru ca putem numara pe degete zilele in care plecam toti acasa inainte de ora 14.00. Pentru ca nu-mi aduc aminte sa fi avut multe duminici libere, in care sa nu fi avut activitati. Pentru ca invatam pe rupte, intr-o scoala in care nu se stia CAT DE MULT E PREA MULT si, pe la inceputul clasei a IV-a, m-am dus cu culegerea de Mate la Director, sa-l intreb daca mai continui, pentru ca deja ajunsesem la clasa a VI-a.
– Oroare! –vor striga unii, considerand ca acesti copii plangeau doar pentru ca erau INDOCTRINATI.
– Saracii copii naivi!- vor ofta altii, aproape mimand o lacrima de compasiune.
Variante aflate la mare distanta de adevar.
Pentru ca eu am format OMUL NOU in viziunea personala a celei cucapulniciodatasuficientdeplecat.
Pentru ca –pentru NOI- a avea cravata de pionier insemna ca TREBUIE sa privesti inainte si sa nu stai cu spatele indoit, pentru ca esti cuminte, esti harnic, esti drept, esti cinstit, esti milos cu cei mai slabi decat tine, iti respecti parintii, protejezi mediul, respecti Legea, ai dorinta de a sti si de a invata, pentru a fi printre cei mai buni acolo unde vei deveni membru productiv al comunitatii, si pentru MULTE alte motive care iti dau DREPTUL SA NU STAI NICIODATA CU CAPUL PLECAT- DECAT ATUNCI CAND AI GRESIT, IAR CAT TIMP STAI CU CAPUL PLECAT, NU O FACI DOAR PENTRU A ARATA CA-TI RECUNOSTI GRESEALA, CI SI PENTRU A TE GANDI CUM SA TI-O REPARI.
…………………………………………………………………………
Am fost pentru voi o invatatoare foarte rea. Pentru ca nu am stiut sa va apar de CEILALTI si, din cauza incapatanarii mele, ati trecut prin atatea clipe grele si nedrepte. Pentru ca eram prea tanara ca sa cunosc valoarea compromisului (nici acum nu-s mai breaza, dar asta e alta Poveste…)
Daca nu am pomenit (inca) intamplari si amintiri cu fiecare dintre voi, nu inseamna ca v-am uitat. Imi amintesc fiecare pereche de ochi plini de candoare si curiozitate indreptati spre mine.
Imi amintesc fiecare zambet de fericire si fiecare lacrima curata, toate izvorate din acei ochi, ca marturie a sensibilitatii sufletelor si inimilor brave care se ascundeau in spatele uniformelor.
Imi amintesc ultima intalnire cu o MAMA pe care (am aflat-o in mod tragic peste prea putin timp) as fi putut sa o ucid din prea multa fericire, cand i-am spus in mijlocul strazii ca baiatul ei va lua Premiul Intai!
Imi amintesc de voi, de toti, de tot satul nostru de copii, parinti, bunici, frati si surori, matusi, unchi, vecini si prieteni cu care am avut privilegiul sa trec prin cei patru ani atat de grei.
Si de un catun mai mititel, in care locuiau dragii mei parinti si rabdatorul si intelegatorul meu copil, care nu m-a repudiat ca mama iresponsabila- pentru ca uneori cadea pe locul doi in lista de prioritati, din motive de obligatii de ‚servici”!
Imi amintesc de fiecare dintre voi -si in continuare va recunosc in fotografiile timpului prezent (traiasca Internetul!) pe care le mai gasesc, in care poate nu va recunosc de la inceput, dar ochii –ochii vostri care privesc visatori inainte si usor in sus- imi spun ca sunteti voi, cei pe care ii stiu: candizi si bravi, seriosi, zambind sau de-a dreptul razand, cautati cu privirile viitorul si raspunsul la intrebarea „Oare ce bine pot eu sa fac in lumea asta?”
Va iubesc pe toti la fel de mult, asa cum imi impart iubirea in mod egal si acum, pentru fiecare copil de care am grija.
Nu inteleg un lucru.
De ce imi spuneti ca aveti amintiri frumoase din acea perioada?
Daca ati iertat – sau pur si simplu ati uitat cat de greu a fost- va multumesc!
……………………………………………………………………………..
Am esuat in formarea OMULUI NOU.
Aflu insa ca va cam descurcati, ca sunteti acum familisti si aveti cariere onorabile, ca v-a cam placut sa INVATATI CARTE si ca asta va si foloseste la ceva…
…………………………………………………………………………………………..
A fost odata o invatatoare de douazecisicevadeani, farapilesicuuncopildecrescut si cucapulniciodatasuficientdeplecat. Avea o clasa de aproape cincizeci de copii, cu care a umplut INTREG PAMANTUL.
…………………………………………………………………………………………..
Acesta nu este un ramas-bun!
Acesta este un mesaj de DRUM-BUN, pentru TOTI puii MEI (copil personal sau copiii altora) care au zburat demult din cuib si sunt pe picioarele lor. Si am incredere ca se vor descurca de minune.
Pa, copii!

„Despre cum am format eu Omul Nou in ultimii ani ai comunismului” se intoarce (VI)


Partea a VI-a: Ce e in trend ca sa fii UN CADRU DIDACTIC CARE SE RESPECTA- tot felul de chestii moderne, de la tinuta cadrului didactic la metodele de invatamant -sfarsitul anilor ’80

Un cadru didactic care se respecta trece de tinuta cu fusta larga similara gospodinelor post-belice la tinuta cu umeri supradimensionati croita din materialul primit cadou ocazional (pentru ca in magazin nu se gaseste) si cusut de croitoreasa personala care stie sa inchipuie haine dupa unele modele din revista de profil.
Un cadru didactic care se respecta este inventiv si foloseste perdelele (colorate si cu model in frunzulite) in loc de dantela, pentru a-si imbogati garderoba cu frumoase rochite si bluzite de gala.
Pentru un cadru didactic care se respecta, la orice varsta, palaria asortata purtata pe strada, in clasa, la sedinte si in orice context oficial este O-BLI-GA-TO-RI-E! Ca si flecurile metalice de la tocurile de minimum 5 centimetri, pentru a creste durata de viata a pantofilor -procurati cu pretul unei imbulzeli in care palaria era sa nu-si mai revina la forma normala. Plus dovada de curaj pe care o faci, purtand astfel de flecuri cand iei curba in viteza pe holul scolii, care este dotat cu un mozaic bine lustruit de personalul de intretinere! Este evident pericolul in care se afla palaria, aflata si asa in echilibru instabil, atat in urma micii incaierari de la Incaltaminte, cat si din cauza actiunii neprevazute a ploii, care a produs o ciudata reactie de stramtare si scurtare a calotei !!!
Pe timp friguros, un cadru didactic care se respecta poarta cu mandrie pulovere, fuste, jachete, rochii si chiar pantaloni din PNA (sau din mohair, daca are pe CINEVA unde trebuie…), toate impletite seara, ca la televizor se termina repede programul.
Un cadru didactic care se respecta foloseste, in activitatea didactica, metodele cele mai moderne: fie Activitatea frontala (ca presupune mai multa disciplina, mai ales daca le ceri elevilor cu un ton hotarat: „Ochii in ceafa celui din fata ta!!!!”), fie Munca Independenta, in cadrul careia elevul se va baricada cu ce are la indemana (ca doar stim de la Istorie ca romanul este inventiv cand isi apara raul-ramul) astfel incat toata lumea sa stea cu ochii DOAR in foaie pana zic eu, altfel cine stie ce consecinte dramatice vor avea loc.
Dupa patru ani derulati astfel, colegii de clasa se vor recunoaste intre ei doar dupa forma cefei si nu vor face corelatia intre numele colegului si felul in care acesta arata, ca doar nu la asta vin ei la scoala!
Un cadru didactic care se respecta foloseste fise de MUNCA INDEPENDENTA scrise la indigo, ca de imprimanta inca nu se auzise. Inca de la clasa I, corecteaza utilizand bareme de notare in care o virgula uitata sau pusa anapoda valoreaza 0,05 puncte iar explicatia asupra intelesului notei 7,37 la acelasi nivel de scolarizare o lasa pe seama familiei, ca doar trebuie sa faca si aceasta ceva pentru educatia copiilor. Rezultatele evaluarilor se afiseaza la Panou, ca sa vada toata lumea cine este destept si cine se incapataneaza sa se opuna activitatii patriotice de formare a Omului Nou.
Ca sa demonstreze ca este pe drumul cel bun cu formarea Omului Nou, un cadru didactic care se respecta participa cu elevii la diferite competitii, cum ar fi Olimpiadele de Romana si Mate de la clasele primare, unde cu siguranta se vor obtine rezultate bune, pentru ca stie subiectele de o luna si le-a tocat cu elevii selectati pana acestia au inceput sa le viseze cu ochii deschisi.
……………………………………………………………………………..
In nemernicia mea, am incercat si eu sa ma raliez acestor curente si tendinte.
Dar – fiind cea cucapulniciodatasuficientdeplecat- am cam „fentat” unele dintre acestea.
Confectionatul hainelor era una dintre activitatile pe care le desfasuram personal, ca am crescut intr-o familie in care toata lumea se pricepea la asta.
Dupa ce am impletit (din PNA, desigur) cate un item din fiecare produs de imbracaminte posibil m-a apucat un plictis mortal pentru aceasta activitate mancatoare de timp, incat abia dupa catva timp am mai pus mana pe andrele si m-am apucat iar sa car cu sacosa carti de citit de la Biblioteca. Si uite asa am ramas cu garderoba mai saraca!
Cu palaria si flecurile pot sa spun ca m-am incadrat in tendinte (fiind prea vizibile, nu puteam sa fentez), dovada stau frumoasele fotografii alb-negru din cadrul diferitelor activitati.
Cu metodele moderne de asemeni nu am putut sa ma sustrag, din motive de asistenta la clasa (vezi partea in care m-am luat de bietul Director). Mai putin chestia cu ochii in ceafa celui din fata, ca ma pufnea rasul doar la gandul ca as spune asa ceva si i-as vedea pe copii executand- plus aroganta mea proverbiala, datorita careia consideram ca e mai important sa se uite LA MINE! Ehhh, greselile tineretii- dar din pacate am ramas necorijata din acest punct de vedere didactic.
Am scris si eu la indigo, de mi s-a cocosat degetul mijlociu. Am corectat si eu dupa bareme, ca altfel era nenorocire!
Cand au mai crescut copiii, dadeam lucrarea de control odata cu ei. Faceam corectarea si notarea impreuna. Probabil sunt unii dintre ei care nici acum nu cred ca eu luam intr-adevar 8,45 la Mate, cand ei luau 10, 9,95… Probabil credeau ca asa ma joc eu, ca sa-i incurajez. Probabil. Dar NU e sigur…
Cu putin timp inainte de Revolutie, bunica mea s-a dus la cele vesnice si reusesc si eu sa ma invoiesc pentru inmormantare. Cat am lipsit, a trebuit ca si copiii mei sa participe la o selectie mentru nu-stiu-ce cerc de performanta. Cade in sarcina aceleiasi vajnice Zmeoaice- comandanta mea de pionieri- sa nominalizeze cativa copii pentru a participa la testare. Ca de obcei, se descurca excelent si-i nominalizeaza pe cei mai buni.
Ma intorc la scoala. Copiii MEI mi se plang ca au fost luati in ras de cei de la alte clase, in sensul „bai, fraierilor, noi stim subiectele de test de acu’ o luna si stim rezolvarile pe de rost, voi ce cautati aici???”. Avem totusi noroc si este admis Italianul la cerc, aduce in clasa ceea ce se lucreaza acolo si rezolvam si noi la ore.
Vine Revolutia si se inventeaza premiile de excelenta. Pregatesc si eu pentru copiii MEI diplome si, fiind cu litera A, sunt prima de la clasa a IV-a care le imparte pe scena, la festivitatea de premiere. Nu sunt la fel de multe ca la alte clase.
Ma intorc mai spre spatele scenei si aud pe cineva zicandu-mi la ureche: „Felicitari, Ileano! Copiii TAI au MUNCIT pentru premiile primite! Pe cand pramatiile mele, desi au stiut intotdeauna subiectele dinainte, tot nu au luat toti premii!!!”
E bine si la ureche…
Va urma???

Despre cum am format eu Omul Nou in ultimii ani ai comunismului (V)


Partea a V-a: Shock! Shock! Shock!- Aici si NUMAI AICI voi dezvalui in premiera cum m-am ales eu cu calificativul profesional INSUFICIENT in primul an la Scoala de Elita pentru ca NU STIU SA-MI PRETUIESC REZULTATELE PROPRIEI MUNCI, apoi cum m-a scos din belea ZMEOAICA- CEA- BUNA- SI- DESTEAPTA, cand cu BRIGADA DE LA MINISTER si, intr-un final apoteotic al acestui capitol, voi dezvalui cine este UNGUROAICA DRACULUI!!!!! Shock! Shock! Shock!!!!!

Nu e usor sa fii tovarasainvatatoare la Scoala de Elita!!! Dar… nici elev!!!! Ori esti foarte bun, ori NU EXISTI! Sau, cel putin, nu pentru multa vreme…
Ajungem noi cu bune si rele aproape de sfarsitul clasei I. Directorul tot face ce face si tot ne aminteste sa nu trecem in clasa urmatoare elevii care sunt prea in urma fata de „nivelul clasei”. Sa-l ascult? Sa nu-l ascult? Ma fac si eu ca uit ca sunt cea cucapulniciodatasuficient de plecat (maaaare eroare!!!) si – hai sa las si eu doi repetenti.
Si vine toamna. Si ma prezint eu la scoala. Si la scoala mare ancheta de la Inspectorat, ca profesoara de Matematica lasase prea multi corigenti. Si, daca tot erau acolo, au chemat la re-evaluare toti corigentii si –desigur- repetentii scolii. Si ii cheama- desigur- si pe cei doi copii ‚ai mei”. Si iese de aici ca elevii „mei” au fost lasati repetenti cam fara sa fie nevoie- ceva cu cerintele minime de promovare, dar nu scria nicaieri care sunt alea. Internetul si site-ul Ministerului s-au inventat muuuulltt mai tarziu!!!.
In toata agitatia aceea, se mai trezeste si Directorul sa-mi reproseze: „Ei, vezi, Ileano, ce mi-ai facut???” . Eu nu scap ocazia sa-i amintesc, cu –aproximativ- respect cine si ce a zis mai pe aproape de sfarsitul anului scolar. Directorul mediteaza ce mediteaza si, la sedinta de final de ancheta, minune!!! Imi ia apararea!!!! Dar asta nu m-a scutit sa primesc calificativul profesional INSUFICIENT, insotit de o apreciere verbala a Inspectorului : „Ileano, ti-ai dat singura cu barda-n freza, pentru ca NU STII SA-TI PRETUIESTI REZULTATELE PROPRIEI MUNCI!”.
Sar direct la clasa a IV-a, pe la mijlocul lui decembrie 1989. Cu o saptamana inainte de Timisoara, judetul nostru este cuprins in tavalugul oparit al unei brigazi de control de la Minister iar Scoala de Elita este propusa de Inspectorat printre scolile ce sunt inspectate (ca forma de apreciere a valorii, sau ca razbunare???). Directorul ne aduna pe toti sa ne dea placuta veste si ne avertizeaza sa nu facem greseli „nici cat o picatura de ulei intr-o galeata cu apa”, ca brigada vine din alt judet, unde a destituit un profesor de Filozofie care s-a luat in bete cu ei.
Si vine brigada. Pe noi, cei de la a IV-a, ne loveste dublu norocul, pentru ca, fiind clasa de final de ciclu, avem si inspectie la clasa la disciplina Istorie, si teste scrise la Limba romana si Matematica!
Dam noi testele, luam medii-record la fiecare clasa si primim cu drag in sanul nostru membrii brigazii care asista la lectiile de Istorie. Si vine si randul meu. Si eu pregatisem cu copiii inclusiv citate din Tezele din Aprilie (ferice de cine nu stie ce sunt alea!). Si facem noi o demonstratie de cunoastere a lectiei cu Mihai Viteazul de-si exprima Brigada marea satisfactie resimtita. Si zice brigada:”Ei, acum sa discutam cu activul pionieresc (iar o expresie doar pentru cunoscatori!) sa vedem noi daca asa se desfasoara fiecare lectie de istorie si alte intrebari”. Si activul pionieresc se grupeaza organizat in fata Brigazii, cu comandanta de pionieri ZMEOAICA- CEA- BUNA- SI- DESTEAPTA in frunte. (Era o ZMEOAICA precum in poemele alea eroice, ‚Luptati ca niste zmei, copiii mei!!!”) Si intreaba Brigada una- alta, dupa care asa, din senin, intreaba „ce materiale mai folositi voi, dragi pionieri, la orele de istorie?” exact-dar EXACT in momentul acela, dau cu ochii de Tezele din Aprilie, din care uitasem sa-i pun pe copii sa dea citate!!!! Si ma fac verde. ZMEOAICA- CEA- BUNA- SI- DESTEAPTA imi vede disperarea si incepe sa relateze cu foc despre cum am folosit noi respectivele Teze la ora anterioara si ce multe invataturi au tras pionierii din studiul documentului. Eu dau sa rasuflu usurata, dar Brigada zice „Bine, am vazut ca aveti documentul pe masa TOTI, dar altceva voiam eu sa aud. De exemplu, diapozitive folositi???” Auzind eu intebarea, incep sa-mi dau in gand pumni in cap, cum de nu mi-a trecut prin minte sa folosesc diapozitive?! Dar ZMEOAICA- CEA- BUNA- SI- DESTEAPTA nu e desteapta doar pentru ca asa zic eu. Calma de parca vorbea cu ma-sa de desenele animate de la 17.10, zice „Da, folosim si diapozitive, dar mai rar, pentru ca noi economisim energia electrica” !!!!! Eu raman in extaz iar Brigada pleaca sprintara in culmea satisfactiei de indrumare si control.
Ca si ZMEOAICA- CEA- BUNA- SI- DESTEAPTA, toti copiii MEI sunt buni si destepti. De aceea, eu mai schimbam „activul pionieresc„ din timp in timp, pentru a le da ocazia sa invete cum e sa fii conducator. Intamplator, ZMEOAICA- CEA- BUNA- SI- DESTEAPTA era comandanta de detasament in perioada aceea si a avut ocazia sa-si schimbe porecla in renume.
A doua zi dupa Brigada a venit Revolutia si eu am trecut de la tovarasainvatatoare la statutul de Doamna.
Toata lumea de la a IV-a face pregatire in draci la Limba romana si Matematica, pentru ca elevii sa aiba rezultate remarcabile la teste si sa intre la Clase de Elita.
Numai ca eu si copii MEI primim o sarcina de onoare, sa tinem lectia model la Cercul Pedagogic, si anume la disciplina MUZICA. Pentru ca, nu-i asa, au zis colegii de serie, mai trebuie sa mai tina „si altii” activitati. Si, cand s-au uitat pe lista la „si altii”, au gasit doar numele meu.
Noroc ca eu si copiii MEI stiam Muzica, pentru ca ne-a placut intotdeauna sa avem cultura generala si nu sa pompam la Romana si Mate de nebuni.
Si tinem noi lectia model. Singurul moment de panica a fost cand IUBIREALU’LUCEAFARUL a sesizat prezenta discreta a unui musafir mai putin obisnuit: „Doamnaa, un gandacelll…”(deoarece ea de mica a fost Zana Gandaceilor Si A Altor Fiinte Mici). Si arata spre tavanul de un alb imaculat. Si, pe tavan, un gandacel de bucatarie cat o farfurie, pe care am incercat tot restul orei sa-l hipnotizez, sa un cada in capul musafirilor (poate in cautarea proprietarului, ca NOI nu aveam, dovada- reactia plina de sensibilitate a lu’ IUBI’).
Terminam ora si primim mari laude, ca ora a mers ca o ilustrare a manualului de didactica disciplinei. Cu copiii MEI in distributie, eu nu am nicio surpriza –e si normal!
In usoara agitatie a plecarii musafirilor, aud o remarca a cuiva din scoala mea: „Ai vazut, tu, ce lectie frumoasa a tinut UNGUROAICA DRACULUI????”.
………………………………..
Mai vrei? Stai pe faza!

Despre cum am format eu Omul Nou in ultimii ani ai comunismului (IV)


Partea a IV-a: In care apare din nou Directorul saracu’, ca personaj exotic in povestea faptelor noastre de arme
Motto:„Acum nu putem nega faptul că prezenţa ameninţării unui duşman comun va
cimenta sentimentul de apartenenţă la grup in orice organizatie umana. O familie (dacă nu este deja grav perturbată) va creşte in coeziunea în faţa adversităţii şi o naţiune nu este niciodată la fel de unită ca în timp de război. Dar, psihologic vorbind, accentul trebuie fie pus în primul rând pe dorinţa de securitate, nu pe ostilitatea în sine.”
Gordon Willard Allport (1897 –1967)

Copilul meu de doi ani jumate il admira la maximum pe Director, pe care pentru un timp il ia drept model in viata. „Cum asa?” –vei intreba. „Un copil de doi ani? Cum ti-ai dat tu seama de asta?” Pai, uite cum. Intr-o zi, tot dim notive de program al cresei, mi-am luat copilul la o sedinta la scoala. La intoarcerea acasa, il vad ca trebaluieste nustiuce cu servieta mea „Diplomat” (cadou primit cand am inceput sa lucrez in invatamant…) . Imi ia agenda, o baga in servieta, se chinuie sa urce servieta pe birou, se catara pe scaun. Dupa toate aceste peripetii, ia o mutrita serioasa, deschide tacticos servieta, scoate agenda, o deschide si se uita roata cu o privire hotarata pe sub sprincenutele incruntate. Simt nevoia sa iau o atitudine respectuoasa si sa ma pregatesc sa iau notite….
Da, Directorul este un om demn de respect. Numai el stie cum face ca sa aiba cea mai ingrijita scoala, cele mai pregatite cadre didactice, cei mai performanti elevi. Nu uit ca el facea toate astea in epoca in care egalitatea insemna sa o ducem toti la fel de rau.
Dar destul cu elegia.
Sa-ti povestesc cum aveau loc asistentele la seria noastra de clase. Stiam toti ca, daca Directorul apare cu Agenda Rosie, inseamna ca i s-a nazarit de asistente la ore. Cand venea la seria noastra, intra pe prima usa: „Ora asta iti fac asistenta”. „Ooffff, tovarasu’director, daca ati sti cat mi-e de rrraau! Inima asta… iar ma supara!” „Bine, vin alta data!”. Ajungea la usa a doua: „Ora asta iti fac asistenta”. „Azi ti-ai gasit? Cand eu trebuie sa scriu raportul la Pionieri, sa centralizez strangerea angajamentului pionieresc, sa vorbesc cu fiecare comandant de detasament pentru activitatea de duminica????? Lasa-ma in pace!!!!” Iese Directorul si nu mai ajunge sa intre pe usa a treia, ca persoana cautata ii sare in fata :”Tovarasu’ director, chiar voiam sa va caut, mamei mele ii este iar foarte rau, tre’ sa plec chiar acum, ma invoiti???” „Bine”- zicea tovarasul Director. Si ajungea la usa mea, intra si se aseza in ultima banca sa-mi faca asistenta, fara sa mai zica nimic. Si copiilor mei li s-a format ca o a doua natura sa aiba asistenta la ore, oricand.
Directorul avea boala sa dea teste cu subiect unic la fiecare serie de clasa, trimestrial (de unde vedem noi alt concept implementat inaite de a se fi inventat). Si, pe undeva prin clasa a treia, ne strange el sa ne organizeze pentru testare si zice : „La clasele unde am banuieli ca invatatorii le sufla elevilor la testare, voi veni sa asist!!!!”. Si ma trezesc la ora respectiva ca imi apare in clasa. „ Pai, cum, tovarasul director, la mine veniti? Eu sunt cea care sufla copiilor???”- intreb eu (ca doar sunt cea cucapulniciodatasuficientdeplecat). El imi raspunde ceva de genul „nu te intereseaza pe tine ce cred eu, ca fac cum vreau si daca vreau te pot da afara oricand, ca esti o amarata de suplinitoare!”. Din vorba in vorba, imi sare tandara- da’ rau de tot! „Stiti ceva, copii? Ia strangeti voi foile si scoateti Desenul, ca ora asta avem in orar Desenul, nu Matematica si nu este regulamentar sa schimbam orarul! ” Si copiii MEI se executa imediat si scot desenul. „Ileano, ai innebunit???” zice directorul. In fine, dupa negocieri dure, ma induplec eu si le zic copiilor MEI sa ia foile si sa scrie la test, ca sa nu mai pierdem timpul alta data. Copiii MEI se apuca de lucru calmi si dau testul cu bine . Dupa ora, sigur ca Directorul ma convoaca la cabinet. Eu iau catalogul, cobor la el si ii zic: „Tovarase Director, deoarece m-am saturat PANA PESTE CAPUL MEU de amenintarea ca ma dati afara daca nu inghit tot-tot, m-am decis sa va anunt ca DE MAINE NU MAI VIN LA SERVICIU !!!! Va rog sa verificati si sa preluati catalogul si sa anuntati Inspectoratul sa va trimita om, ca eu ma duc acasa sa ma odihnesc, ca mi-a ajuns!!!!”
Il las sa proceseze informatia si plec acasa. Unde, dupa ce ma calmez, realizez cam ce am facut… Ei, asta e! Intotdeauna mi-am asumat faptele, ce o fi, o fi!
A doua zi ma prezint la scoala ca de obicei. Exact cand suna de ora 8, Directorul deschide usa clasei si intreaba cu o voce de tunet: „Ai venit?????”- eu raspund tot rastit ( ca doar sunt cea cucapulniciodatasuficientdeplecat) : ” Am venit!!!!” „Bine!!!!!!!” racneste el . Si de atunci niciunul dintre noi a mai pomenit de intamplarea asta niciodata.
Prin clasa a patra, participam si noi la o excursie a intregii scoli, cu nu-mai-stiu-ce-ocazie. Ajungem noi in statiunea unde suntem cazati, eu stau in fruntea sirului de copii din clasa mea. Directorul vine la copilul de la coada sirului si ii zice: „Uai, veniti dupa mine!” Copilul se uita cu ochisorii lui candizi (Doamne, ce ochisori mai aveau, toata curatenia si frumusetea Lumii izvora din ei!) – se uita la Director, se uita la mine ca nu ma misc si ramane pe loc. Directorul merge spre hotel in pasi de atlet, convins ca noi il urmam, ajunge la Receptie si, cand isi intoarce capul, vede ca nu e nimeni in spatele lui. Vine inapoi scaparand scantei din calcaie si se ia de noi ca l-am facut sa piarda timpul. Investighez eu incidentul si il lamuresc: „Tovarasu’ Director, copiii MEI au venit aici CU MINE si cea care raspunde de soarta lor sunt EU. Asa ca, daca vreti ca ei sa faca ceva, trebuie sa vorbiti mai intai CU MINE!”
Directorul mi-a insuflat dorinta de a fi un invatator BUN.
Directorul mi-a indrumat activitatea, dandu-mi sfaturi nepretuite pentru imbunatatirea metodelor de lucru la clasa. Directorul mi-a aratat ca mai bine ii inveti pe elevi mai putine lucruri, dar corecte din punct de vedere stiintific, decat multe si gresite. Din zece porunci date de Director in scoala aia, noua si jumatate erau indeplinite de mine. Dar am strans in cei patru ani experienta, cat sa ma ajute pe tot restul activitatii.
De la Director am invatat ca omul este supus greselii, ca numai cine nu munceste nu greseste- dar ca, aceluia care a gresit, trebuie sa-i dai ocazia sa se indrepte.
Pentru ca Directorul, dupa cum am mai spus, este un om de la care am INVATAT. Si, pentru copilul meu, a fost unul dintre modelele in viata.
Cred ca va urma.

Despre cum am format eu Omul Nou in ultimii ani ai comunismului (III)


Partea a III-a: Despre ASTIACHIARMAASCULTACESPUN, OMULNOUCULEGEFIRMITURILEDEPEJOSCUDEGETELELE, MAREAFAMILIE, SFINTIINOSTRIBUNICI si CANDSI-AFRACTURATCOPILULMEUFEMURUL,cu un mic detour prin sistemul de sanatate: „CAREBAIETEL???”;
Nu, nu e prima data cand am de a face cu sedintele cu parintii sau cu discutiile individuale pe care trebuia sa le port cu acestia. Ba pot sa spun ca, in sase ani de lucru in invatamant, avusesem deja patru contexte diferite in care ma exersasem.
Dar e pentru prima data cand, analizand rezultatele obtinute in urma acestor intalniri, constat cu perplexitate ca ASTIACHIARMAASCULTACESPUN!!!
Pentru ca eu exprim solicitarea, pocnesc din degete si solicitarea mea este indeplinita! Pentru ca reusim impreuna sa aducem, dupa puterea noastra, putina culoare si lumina in sala noastra de clasa, care e acum ca o oaza intr-o lume cenusie si sordida.
Pentru ca ASTIA nu tin cont ca au si ei servicii de luni pana duminica si iar de la capat si isi gasesc timp sa fie langa copiii lor si langa mine de fiecare data cand e ceva de facut.
Pentru ca ASTIA, care au fiecare sarcini si responsabilitati ingrozitor de apasatoare in numele construirii societatiisocialistemultilateraldezvoltate, isi gasesc timpul si puterea sa mai vina si la scoala pentru a face curatenie in clasa, inclusiv pentru a bate cei circa 70 metri patrati de mocheta de sub bancile copiilor (pentru ca aceasta sarcina nu este trecuta in fisa postului femeii de serviciu; ea trebuie doar sa mature, dar la noi nu are altceva de facut decat sa deschida usa si sa constate zilnic faptul ca OMULNOUCULEGEFIRMITURILEDEPEJOSCUDEGETELELE si goleste cosul de gunoi in sacul de la baie).
Pentru ca ASTIA se dau de trei ori peste cap si le procura copiilor tot ce le cer, ei stiu de unde, ca doar toata lumea stie ce goale sunt magazinele.
Pentru ca ASTIA, care de regula ma surclaseaza prin nivelul studiilor, etc, ASTIACHIARMAASCULTACESPUN si invata de la desteapta de mine cum sa-si ajute copiii la lectii vorbindu-le pe „limba scolareasca”.
Si uite asa, zi de zi, pas cu pas, fara sa stim cand si cum, devenim MAREAFAMILIE, in care copiii sunt responsabilitatea tuturor- si nimeni nu trece nepasator, daca unul dintre copii are o problema.
In MAREAFAMILIE, noi construim societateasocialistamultilateraldezvoltata si formam OMULNOU in felul nostru propriu, actionand ca o comunitate de invatare, cu mult inainte de a se fi importat conceptul.
In MAREAFAMILIE, nu conteaza cine indeplineste sarcinile, atata timp cat scopul este indeplinit si copiilor li se ofera sprijinul de care au nevoie.
In marea familie, SFINTIINOSTRIBUNICI sunt bunicii tuturor copiilor si nu ne lasa niciodata la greu. Si nu se plang niciodata, ca doar sunt SFINTIINOSTRIBUNICI.
Si au rabdare uriasa cu noi, astia, ca si eu am nevoie de SFINTIINOSTRIBUNICI, ca sa-si faca timp ma asculte, ca sa ma sfatuiasca una-alta si chiar ca sa ma dojeneasca atunci cand depasesc limitele cu aroganta si incapatanarea mea de atotstiutoare, careia nimeni nu-i gaseste leacul: „Tovarasa invatatoare, nu stiti cat e de greu sa ai copil la scoala!” „Ba stiu, cum sa nu stiu?!” „Nu-nu, veti sti abia cand veti avea si dumneavoastra copil la scoala!” Si asa a fost!
In marea familie, SFINTIINOSTRIBUNICI fac de serviciu la tovarasainvatatoare acasa, pentru ca baietelul ei de doi ani jumate si-a fracturat piciorul la cresa si e in ghips pana la subsuori si trebuie sa stea cineva cu el cat tovarasainvatatoare e la scoala. Pentru ca, in societateasocialistamultilateraldezvoltata, oameniimuncii nu au voie sa lipseasca de la „servici” , decat daca crapadraculuisausuntincoma. Si eu, in prostia mea, iau de bun sloganul si imi sacrific copilul pe altarul societatiisocialistemultilateraldezvoltate si nu imi iau concediu medical, pentru ca dupa aceea trebuie sa daunotaexplicativa si sa particip la sedinta in care mi se aduc critici. Nu, multumesc.
In ziua CANDSI-AFRACTURATCOPILULMEUFEMURUL, eram la scoala. Ma duc eu la pranz sa duc catalogul la secretariat si Secretara imi zice intr-o doara:”Vezi ca au sunat pe la 10 de ca cresa lu’fecioru-tu, au zis ca si-a rupt un picior, sau ceva…”.
Nu pot povesti cum am ajuns la cresa, ca nu stiu. Acolo, tovarasele imi fac un scandal monstru ca sunt o mama iresponsabila si ca nu am venit imediat sa ma ocup de internarea lui si ca au trebuit ele sa se ocupe de asta in locul meu. In graba de a ajunge mai repede langa copilul meu, nu mai stau sa aflu cum si-a fracturat copilul meu piciorul. Si n-am aflat niciodata adevarul.
Acum urmeaza un detour prin sistemul sanitar.
Ajung eu la spital. Toata lumea se uita urat la mama asta denaturata. O asistenta imi arata scarbita usa in spatele careia este copilulmeu. Si constat ca puiul meu este in spatele usii LA PROPRIU! Are patul asezat in asa fel, incat usa se izbeste de el la fiecare deschidere, provocandu-i dureri inspaimantatoare. O „mama” internata in acelasi salon tocmai urla la el sa nu mai tipe de durere, ca il bate. Cind ma vede, copilul meu incearca sa rosteasca: „mama!” dar nu are glas. Copilul meu si-a pierdut darul vorbirii. Ajunge imediat si varulutata care sta aproape de spital. A adus damigenele abia sosite de la tara si le-a distribuit si acum avem, eu si copilumeucareamutitdespaima, rezerva noastra. De a doua zi, dupa ce i se pune ghipsul, incep demutizarea. Vine seara si mi se aduce in rezerva un copilas de la Casa Copilului, cam de aceeasi varsta si cu acelasi tip de aparat ghipsat ca si al copilului meu. Era la termen si trebuia sa i se scoata ghipsul. In afara de mine, ca eram cu el in aceeasi incapere, au mai trecut pe la el femeile care aduceau mancarea. In ziua in care ne-am externat, ii zic asistentei care-mi scria biletul de iesire ca baietelul celalalt a ramas singur in rezerva. Cu o privire buimaca, asistenta ma intreaba: „CAREBAIETEL????”
Am terminat si cu detourul asta.
Si ma intorc la tema zilei.
DRAGII MEI, VOI, ASTIACARECHIARM-ATIASCULTATCESPUN, SFINTIINOSTRIBUNICI SI TOTI CEI CARE NE-ATI AJUTAT SA SCAPAM CU BINE DIN TOATE, EU, CEA CUCAPULNICIODATASUFICIENT DEPLECAT, MA INCHIN PANA LA PAMANT IN FATA VOASTRA, PENTRU CA DE LA VOI AM INVATAT CUM TREBUIE SA NE PESE DE COPIII NOSTRI!
Foarte probabil ca va urma.

Despre cum am format eu Omul Nou in ultimii ani ai comunismului (II)


Partea a II-a- Despre clasa I: CEMAFACEUCUEIACUM, TOTIODATA, UNDELUCREAZAMA-TA si alte dealuri abrupte
Buuun! Deci am colectiv de elevi cu neamurile aferente. Care neamuri ma cam depasesc la varsta, nivel de studii, statut socioprofesional, experienta de viata si lista poate continua. Plus nemultumirea ca nu au intrat in clasa la care sperau.
Paranteza: intamplator am acum un coleg care trebuia pe atunci sa aiba copilul la mine in clasa dar pana la urma s-a „invartit” sa-l mute in Clasa Grozava a Scolii de Elita. Acum cateva luni mi-a destainuit ca acum regreta. E problema lui. Inchid paranteza.
Plus ostilitatea aproape nemascata a colegilor de cancelarie, care nu pot intelege in ce fel o mucoasa de douazecisicevadeanifarapilesicuuncopildecrescut a ajuns sa aiba onoarea de a lucra cu ei, la Scoala de Elita.
Trag linie si adun: CEMAFACEUCUEIACUM????
In nemernicia mea, cea cu capulniciodatasuficientdeplecat, am aroganta sa-mi inchipui ca o voi scoate la capat.
Sa cer sfaturi de la colegii de serie este exclus. Principala strategie e sa fur din meserie (ei, nah, mai versific si eu, ce daca???) .
Si aud eu o metoda de abordare pe care o si aplic: TOTIODATA! Daca trebuie sa deschidem cartea sau caietul, o facem TOTIODATA! Daca facem doua bastonase, le facem TOTIODATA! Daca trebuie sa calculam 2+2, scriem si punem rezultatul TOTIODATA! Si tot asa, pana toata clasa ajunge la unison, de sa auzi sunetul sferelor. Doar ideea este ca suntem toti la fel, nu? Partea buna este ca in acest fel reusesc sa gestionez activitatea cu toti cei 39 de elevi (si numarul lor e in crestere!) .
Dupa cateva zile de scoala, vine Directorul sa vada ce si cum. „Uai, aveti toti uniforme? Da, vad ca aveti! Sunteti toti prezenti? Ileano, ai absenti? ” Eu: „Nu.” El „Bini. Da’ cu aista din prima banca, ce-i? Di ci nu s-o tuns? (si arata spre un baietel mititel, brunetel foc, cu un par negru-negru de vreo 4 centimetri) Uai, ci-i cu paru ista? Ma-ta nu stii sa ti tunda? Undi lucreaza ma-ta?” Copilul (intr-o limba literara de invidiat):”La Politehnica” Directorul: „Si ci faci ea acolo?” Copilul: „E laboranta” Directorul (de data asta cu o voce de catifea): „Si taticu`, undi lucreaza?” Copilul (cu modestie): „E conferentiar universitar, tot la Politehnica” Directorul (cu un zambet si o fata de Rostogan): „Puisor, te rog sa spui acasa, cand au ei timp. Poate te tund oleaca mai scurt!” Si pleaca. Si eu raman cu intrebarea: daca parintii copilului ar fi fost angajati ca portar si femeie de serviciu la Politehnica, ce ton ar fi folosit Directorul?
Dar nu pot sa nu-l iert pe Director. Probabil este unul dintre oamenii care au militat cel mai mult pentru conditii de invatare si afirmare pentru elevii lui, intr-o perioada a nivelarii personalitatii tinerei generatii cu buldozerul, el avand in acest sens un rol in lupta de salvare a generatiilor.
Tot Directorul ne-a ambitionat sa realizam si noi lucruri pe care le faceau alte clase: infrumusetarea si dotarea salii de clasa („Ileano, se nu te lasi! Sa vorbesti cu parintii, ca EU te sustin!”), implicarea in tot soiul de activitati, stabilirea unor standarde inalte in invatare.
Poate era un despot. Poate am suferit si am plans din cauza modului in care ma exploata. Dar cred ca este unul dintre cei de la care am INVATAT.
Va urma.

Despre cum am format eu Omul Nou in ultimii ani ai comunismului (I)


Partea I: Despre cum am inceput eu sa educ ultima mea promotie de Oameni Noi
(Nota: Orice asemanare cu situatii din era post-revolutionara este cutremuratoare)
„Educarea gustului artistic, a sensibilitatii estetice a elevilor contribuie la formarea omului nou, care va cultiva relatii bazate pe sentimente umane, pe principii de etica, estetica si echitate la locul de munca.”
Nu, nu e un citat din vreo lucrare de acum douazeci si ceva de ani!
E dintr-o prezentare mult prea actuala ca sa nu ma faca sa ma infior! Cineva, dupa atatia ani, inca mai are manierismele verbale caracteristice acelei perioade! Si pune aceste vorbe intr-un context presupus contemporan, presupus educational!
Mai intai expresia ma zgarie pe retina, apoi imi da ocazia de introspectie: „Bine-bine, critici tu pe altii, dar tuu… tu ce faceai, mai ales in ultimii ani ai comunismului?”
Pai, ce sa fac si eu??? Educam Omul Nou!
In ultimii ani de comunism eram o biata invatatoare suplinitoare, cu un copil de crescut, aflata la dispozitia ( sau indispozitia) inpectorilor si directorilor de scoli, umbland cu capul aproximativ plecat, in fiecare toamna, in cautarea unui post pentru inca un an, inca un an, inca un an….
Si mai vine o toamna, si iar in deal la inspectorat… De data asta ma duce Directoarea, nervoasa pe Inspector ca pe mine m-a scos si m-a inlocuit cu alta (ca doar pila nu s-a inventat acum). Si Directoarea da un pumn in masa Inspectorului si zice: „Sa-i dai un post BUN, ca fata a MUNCIT!” Si Inspectorul ma trimite la „Scoala De Elita” , unde e puhoi de copii la clasa I si e nevoie de cineva care vrea sa MUNCEASCA!
„Ei, dah, -zic eu in gandul meu- cred ca exact de mine ii arde Directorului, de o mucoasa de douazecisicevadeanifarapilesicuuncopildecrescut! Dar, hai sa ma prezint acolo, sa zica Directorul ca nu ma primeste si sa vin inapoi la Inspector ca sa imi dea un post UNDEVA.”
Si ajung eu la Directorul Scolii de Elita si ma prezint si directorul zice: „Vezi, ca eu am cerut de la Inspector sa-mi trimita un om care MUNCESTE! Tu crezi ca esti in stare sa MUNCESTI????” Eu, cu capul aproape plecat, in raspund: „Da.”
Si incep sa MUNCESC. Cu copilul tinandu-se de fusta mea- la propriu-pentru ca la cresa inca nu e program. Inscrieri la clasa I, testari, cereri, dosare.
Sedinta de formare a claselor. Directorul ne pune la rand in functie de vechime si faima iar eu sunt a patra din patru-desigur. Directorul rosteste pe rand numele copiilor si ne intreaba in ordinea de pe tricou: „Il vrei tu? Il vrei tu? Il vrei tu?” Daca numele nu este pe lista de preferinte a vreunuia dintre cei trei dinaintea mea, Directorul zice pe un ton neutru: „Ia-l tu, Ileano”-ca asta e numele cu care m-au cadorisit. Copiii erau admisi sau respinsi de cei trei dupa criterii cum ar fi „sa am si eu o coafeza” sau „pentru ca nu am pe nimeni la Alimentara”. In cazul meu, imi era indiferent, ca oricum nu credeam ca voi ramane la Scoala de Elita prea multe zile dupa 15 septembrie. Ca o compensatie pentru intelegerea de care am dat dovada si ca gest democratic, mi se aloca litera A in seria claselor I.
Si se face 15 septembrie. Si vin parintii emotionati cu copiii si florile de rigoare. Si, pentru ca am litera A, incep sa-mi strig lista. Din vreo 40 de copii, doar trei intra in clasa. Eu nu am nicio surpriza, dar, cu capul aproape plecat, le spun celor care nu au intrat sa se gandeasca, pentru ca eu plec la Inspector si imi da alt loc de munca, dar ei nu vor avea unde duce copiii in prima zi de scoala.
Intre timp, colegii de serie si-au strigat si ei listele, au intrat in clasa, „Atentie, se inchid usile!” si, dupa unele codeli, exclamatii de mirare, incercari zadarnice de a mai gasi o batista de loc in clasa la care sperau sa ajunga, incet-incet a intrat si gasca mea in clasa.
Si uite asa, cu suspine si regrete, cu indoiala si revolta, am inceput noi: o invatatoare de douazecisicevadeanifarapilesicuuncopildecrescutsicucapulniciodatasuficientdeplecat, o mare de parinti, bunici, fratiori, surioare, unchi, matusi, vecine si prieteni de familie, sa insotim in calatoria fantastica a claselor primare pe cei (in total in cei 4 ani) 49 de copii. Pentru ca, vorba chinezului, ai nevoie de un sat intreg pentru a educa un copil.
Numai ca trebuia ca fiecare dintre acesti copii sa devina Omul Nou
Va urma.