Galerie

Reforma, mon amour – 5- Metoda reducerii la absurd


CEX IașiDe ceva timp mă tot gândesc cum să fac ca să explic punctul meu de vedere asupra aserțiunii conform căreia doar ȘCOALA e vinovată pentru gradul redus de pregătire al absolvenților, lucru care duce la imposibilitatea găsirii de către aceștia a unor locuri de muncă satisfăcătoare, etc. etc.

În urma documentării individuale și independente- pe Google, desigur!- cred că am găsit! Metoda reducerii la absurd. Am citit, m-am documentat și consider că am aprofundat suficient care e treaba cu terțul exclus, deci voi realiza o demonstrație de succes…

Ehh… chiar dacă nu voi reuși să aplic metoda până la capăt, nu-i nimic, mie nu-mi mai pune dirigul de mate nota! Deci, cum zice vorba din străbuni,  let’s do it,  just 4 fun!

Deci… a, fără DECI pentru că nu urmează concluzia, ci ipoteza.

Să facem un joc de imaginație și să considerăm adevărat următorul status- de dragul demonstrației:

  • ”ȘCOALA” a rezolvat de mult toate problemele cu pregătirea profilor, cu asigurarea resurselor de învățare, cu curricula, cu tot-tot-tot, chiar dacă pentru asta profii au cheltuit și banii de pâine pe materiale și cursuri de formare;
  • Toți elevii sunt binecuvântați de Pronia divină și, prin efortul comun și aplicat al lor, al profilor și al familiilor, TOȚI absolvenții iau note maxime la BAC, dar mai ales au competențe maxime în cel puțin 4 domenii de vârf, dintre care unul e în IT, unul în comunicarea în limbi moderne  și unul e în domeniul antreprenorial.
  • TOȚI absolvenții au ajuns la facultăți care, date fiind calitățile studenților, reușesc să formeze specialiști de top, care termină facultatea, 2-3 masterate și cel puțin un doctorat cu 10 pe linie- TOȚI, dar TOȚI!
  • Absolvenților mergându-le bine până acum, demonstrează un înalt simț patriotic și nici în ruptul capului nu se gândesc să plece din țară la absolvire.
  • TOȚI absolvenții , cu 10 pe linie(TOȚI!) își iau diplomele și atestatele care demonstrează competențele spectaculoase și zburdă veseli să ia viața în piept!

BUUUUUNNNN!!!

Acum urmează -conform metodei- să enumăr consecințele …

Deci (fără deci, că încă nu e concluzia)

TOȚI absolvenții , cu 10 pe linie și cu competențe maxime, ar începe să caute , desigur, locuri de muncă pe măsura calităților lor. La ei în țară. ÎN ROMÂNIA.

DECI- trageți singuri concluzia, că știu că sunteți inteligenți și puteți da un search să studiați piața românească a forțelor de muncă.

COROLAR

Copiii, tinerii și părinții cu care am colaborat mai mult știu că, cel puțin în privința educației și potențialului copiilor prefer să spun crudul adevăr, decât să aplic metoda ”Minte-mă frumos”. E dur, e dureros, uneori e motiv de ruptură a unor relații de colaborare… Dar întotdeauna viitorul arată că, pe termen lung, e cea mai bună abordare.

Nu , sistemul educațional nu e perfect, dar e dureros să constați că profesorii sunt VINOVAȚII DE SERVICIU. Facem și noi ce putem, cât ne duce mintea și pregătirea și cu cât putem rupe ca resurse, finanțe și timp de la ”gura” familiilor noastre.

***

Am scris această postare astăzi, 8 Martie 2016, de Ziua Femeii, după ce am citit pe un panou luminos singurul anunț de locuri de muncă pentru tinere, mai precis pentru video chat…

QED

***

Sursa foto:

CEX Iași

 

Comentează sau lasă un răspuns